Melci

Este bine când nu mă aștept să fie bine și de cele mai multe ori rău, când mă aștept să meargă bine. Tot în același registru, mi se desfășoară și existența - nuanțe de bine dar la rezultatul final, chiar de ar fi ceva bun pe moment, totul nu este pe termen lung - deci tot rău iese.

Am investit multă putere, bani în proiectele mele. Am investit atât cât mi-am permis dar nimic nu vrea să pornească din loc. De ce nu vrea? Mi-am schimbat oamenii cu care lucram și care luau pielea de pe mine, am schimbat abordarea în activitatea mea, am încercat să fac ce știam că ar putea funcționa.

Am încercat tot ce am putut. Totul merge ca un melc. Pardon, se târăște. Nu mai pot să suport alt eșec, pur și simplu nu vreau să știu că după colț, m-așteaptă tot rateul. Nu m-au facut ai mei așa. Mi-am luat mințile înapoi, după ce oameni dragi m-au dezamăgit, mi-oi lua și restul de viață în mâini, la control și mai departe, vedem.

Alții se mint pe ei că le merge bine. Eu fac la fel, dar nu mă mint pe mine, ci pe alții. Știu cum stau lucrurile și păstrez aparențele pentru că teoriile și rânjetul lor subtil cu „Ți-am spus eu că e greu și nu toți reușesc? „Ți-am spus eu că visezi prea mult?” mă bruiază mai tare.

Voi cei care-mi vreți binele și vreți să mă aduceți cu picioarele pe pământ, să nu mai visez pentru ceva mai mult, voi ce ați făcut? Stres, nervi pentru un job de peste 8 ore, necesar să puteți supraviețui și nu trăi viața?

Ați făcut rate la bănci pentru o casă, o mașină și alte cele, copilul poate e pe drum sau deja mai măricel și trebuie dat la școală și-l crește anturajul? Copil care crește fără voi!

Pe el îl crește societatea și se va educa singur. Să nu vă mire când nu o să vă aducă o cană de apă la bătrânețe sau când o să-l găsiți într-un colț de străzi, rece.

Toate jucăriile din lume de i le-ați da copilului, le-ar folosi doar ca o reprezentare a unui obiect de atașament, menit să substituie lipsa voastră din viața lui. Va rămâne cu jucăriile lui, cu jocurile pe computer și nu o să-i mai pese.

Copilului nu-i pasă că te-ai zbătut să-i asiguri mâncare, haine, distracții muncind ore în șir și venind acasă târziu, când el poate dormea sau te aștepta chiaun dar nerăbdător. Eu îmi iubesc copil nenăscut. Îmi iubesc ce s-ar fi putut naște din mine și nu vreau să-l chinui netrăind alături de el. Nu aș vrea să-l văd crescând numai cu bunicii, ci să-i pot oferi prezența mea cu totul.

Aș vrea ca el să știe clar - va avea o mamă care-i va da iubire mereu și îi va cafti pe toți care-l supără. Vreau să-l văd cum înflorește și apoi zboară către viață cu boceluța bine pregătită pentru drum. Acum înțelegi de ce nu am făcut un copil până acum?

Pentru că deja-l iubesc și nu-l vreau pentru egoismul meu de a mă simți femeie. Vreau să-mi aparțin mie, să pot avea copil și nu să mă las pe mine și nevoile mele pentru el. Toată delăsarea mamei față de ea, tot în detrimentul copilului va fi. Pentru a nu-i altera calitatea vieții din pricina stresului și oboselii mele, am nevoie să fiu eu pe primul plan.

Asta-i viața pe care eu ați vrea s-o trăiesc? Așa este o viață în care ești cu picioarele pe pământ? Să nu mai am nicio bucurie de la ea, iar la 40 de ani să mi se bată cuie la coșciug? Nu, nu asta-mi doresc și poate nici voi nu v-ați dorit ca lucrurile să stea așa. Eu și încă mulți alții, mai avem timp. Eu sunt ca un melc și merg așa cum m-a lăsat natura: încet, sigur și poate cândva și la destinație. Îmi iau eșecurile în cochilie și am să continui să lupt în continuare, până închid ochii sau mi-i închide altul.