Valiza

Când apari în lumea asta, cari ceva după tine. Vii cu lucruri pe care nu tu ți le-ai împachetat. Ai de la mamă, de la tată și ce au avut și ei de la bătrâni - niște boarfe.

Ai valiza după tine și pe drum sunt intemperii. Aceasta nu ține la târât că n-are roți, nu e waterproof și nici antishock.

Această valiză se mai zgârie și se rupe ici-colo. Așa mai pică lucruri din ea sau mai agață chestii la intâmplare. Pot fi chiar niște ciulini prinși de boarfele pe care tocmai începi le pierzi. Acesta este regresul. Nu al speciei tale, doar al tău, ca individ.

Natura e cu și despre de toate dar probabil să nu fie despre ce ai nevoie și tu. Pe tine natura pare să te fi omis atunci când și-a numărat boboceii. Doar pe cei numărați i-a putut vedea. Doar pe ei i-a putut proteja, hrăni, învăța să învețe pentru a se adapta și a se replica mai departe.

Tu nu faci parte din acest peisaj deși ai fost aruncat în el ca să te integrezi. Părinților tăi le-a „bătut” evoluția în țeavă. Așa ai apărut tu.

De ce s-au luat după ce le dictează evoluția umană? De ce nu ți-au putut oferi ceva mai bun pentru acest drum spre existență? Valiză bună, pantofi rezistenți și haine de calitate, ceva să țină, nu?

Sunt întrebări fără rost dar nu mică mi-a fost mirarea de unii oameni: „O, îl aduci în lumea asta rea”, „el nu alege să vină dar așa suntem noi oamenii, egoiști”.

Nu vrei să știi drag critic de Arta Vieții că întrebările acestea mi-au survolat mintea des. Mult mai des și mai rapid decât felul tău de a formula un text, așa cu cuvintele tale. N-ai idee, dar ai timp liber și aici nu te pot întrece.

Între timp, mă duc să fac niște activități, cât tu de joci pe jos de-a covorul. Poate niste: sortări, discriminări, o linie în sus, una-n jos, verbalizări, învățări de pe cartoane cu generalizare-n mediu, jocuri de rol, expresii faciale, pictură, colorare, decupare, numărare, cântece, indicat cu degetul pe cărți, recunoaștere mamă,tată, cățel, purcel, desensibilizare, coordonare și imitare motrică, antrenare motricitate fină, recapitulări, socializare, dezvățare de stereotipii și prevenirea apariției altora - chestii de bază.

Nu zic de celelalte ce trebuie de făcut, mai dureroase ca părinte dar le înțelegi că nu ai de ales și le execuți ca un terapeut că sunt prea multe de asimilat și trebuie ajuns din urmă.

Acestea sunt lucruri pe care le fac specialiștii. Totuși, părinții obsesionali, stereotipi, hipersensibili, fara interes în viața socială, fără nevoie de repaos și cu erori in interpretarea realității privind intențiile sincere ale oamenilor, le fac. Luptă alături de cei dragi lor. Fac terapii cu copiii lor, fac terapii și pentru ei, își schimba stilul de viață și merg înainte.

Am redus cercul meu de persoane indiferent de ce am avut de împărțit cu ele, cordialitate, amintiri din copilărie din cunoștințe sau linie sangvină.

Îmi este felul să închei brusc legăturile cu oamenii pentru care fac efort ca să fiu bine și eu. Țin la timpul meu, la orele in care vreau sa nu mă deranjeze nimeni. Nu pretind prietenii de la cei din jur pentru că nu pot oferi ce au nevoie sau ceea ce ar trebui să mă simt obligată să fac.

Îmi pasă de oameni atât timp cât nu mă încalecă și nu mă condiționează să fac ca ei și să le fiu la dispoziție atunci când vor. Îmi pasă cât timp, copilul meu mai este în gândul lor și aflu și eu despre asta.

Daca aceste lucruri nu sunt înțelese, închei legăturile ca și cum acel om nici nu a existat. Psihopatie selectivă i-aș spune.

PS: îmi mai țin numărul de telefon doar pentru a confirma adresa de livrare atunci când fac comenzi, să pot avea whatsapp dat pe mute pentru unii, să pot folosi aplicația mobilă a băncii, să mă programez la doctor și să-i sun în caz de ceva pe cei dragi, dacă nu am o conexiune de date stabilă și nici wifi ok în locul în care pot să mă aflu. În rest, avion!