A trecut

28/9/2015
Trecutu-ți stingher, pierdut, disperat. Oriunde ar privi, n-are unde să se ducă. Este mereu zgândărit de către o minte ce

Trecutu-ți stingher, pierdut, disperat. Oriunde ar privi, n-are unde să se ducă. Este mereu zgândărit de către o minte ce nu-l lasă să moară și care nici nu-l eliberează. Păcat de el. Păcat și de minte.

Trecutul este un fost prezent, un viitor ce a ajuns la bătrânețe și care nu poate sucomba.

Din pricina ta, el este mai viu decât tine, e foarte receptiv când îl evoci, profund când îl trăiești și lacom când îl hrănești. Cu toate astea, ar vrea să fugă de tine. Este ca o legătură bolnăvicioasă între voi.

Nu-ți chinui trecutul, te rog. Dă-i avânt spre amurgul vremurilor de care aparține și vezi-ti de timpurile tale mai departe. Ce a fost nu mai este și tot ce te-a rănit, acum nu te mai poate atinge. Niciodată! Gata, a trecut!