Albinuța și gândăcelul de bălegar

Ea este o albinuță și zilnic se duce sa extragă polen de prin floricele. Speră că într-o zi cineva o va vedea și pe ea și o va aprecia pentru tot ce face.

Până una alta, aceasta tot încearcă să înțepe vântul ce-i tot apare de niciunde. Acesta o încurcă în tot ce face și o izbește de nu se vede. A fost un vânt puternic care a izbit-o taman de floricelele ei.

Albinuța uneori visează prea mult. Ar vrea ca viața să mai poată fi și altfel. În rest, dansează-n zbor și cântă prin poiană pe notele sufletului ei. Atât cât poate și pentru cine vrea s-o audă.

Ea „se aprinde” repede și dă tot ce are mai bun din munca ei și altora. Pune suflet în tot ce face și nu suportă nedreptatea vântului. De ce o izbește de flori? Chiar de cele dragi? Cu ce a greșit ea? De ce trebuie să îndure toate acestea? Doar pentru că e micuță?

Totuși, albinuța e rapidă, perseverentă și luptătoare. Dacă o enervezi, te bâzâie ca pe balegă până o iei la fugă. Ea zboară repede și dă să-l înțepe pe inamic. Noroc că se oprește la timp, că altfel, e de rău. Rău tot pentru ea.

Simte că-i pică aripioarele de supărare dar trebuie să se oprească. Totuși, siguranța ei este mai importantă. Cândva a fost o albinuță tăcută, bună cu toate viețuitoarele poienii dar lucrurile s-au schimbat. Nu iartă și nu uită. Nu mai lasă pe nimeni să-i facă vânt cu una cu două sau s-o gonească cu fumuri. Luptă așa cum știe și cum poate, dar o face.

El este un gândăcel de bălegar și în fiecare noapte, visează că tot face biluțe de prin țărână. Visează tot ce face ziua.

Tot ce este mai puțin perfect, îl modelează. Tot ce iese de la locul lui, e împins înapoi și apoi reunit cu întregul în formă sferică.

Deși e mic, gândăcelul știe despre lucruri mari și despre cum funcționează aceastea. E înțelept, precaut. Cunoaște tipare, urme, reguli și asta îl salvează de alte pericole.

Gândăcelul primește viața așa cum vine și se pune în mișcare doar când situația, interesele i le cer. Își calculează mișcările și nu-și consumă inutil energia. Rolul de observator îi oferă răgaz să găsească cele mai bune soluții în orice.

Nu este temător și pare să fi trecut prin mult prea multe să se mai și supere din orice nedreptate. Își cunoaște forțele și punctele slabe. În permanență rămâne informat la vuietul poienii pentru a ști ce are de făcut.

Gândăcelul simte care sunt prădători și victime, prieteni și trădători, cine are dușmănii și cine are alianțe, dar tace. Tace și observă. Va lovi atunci când trebuie, cu bălegar de soi și-l va trimite spre cele mai înalte zări. Exact atunci când nimeni nu va mai fi atent. Pe neașteptate.

Albinuța și gândăcelul sunt in aceeași poiană. Amândoi mută visurile-n vise și timpurile-n vremuri de hazard, când n-au de ales. Nu se vor lăsa și tot adulmecă mirosul de flori, plouate pe alocuri cu biluțe de bălegar. Așteaptă cuminți momentul. Ei sunt mai hotărâți și mai puțin naivi. Sunt mai umili când își recunosc prostia și mai curajoși când își cer drepturile.

Sunt regăsiți și în sticluțe mici cu esențe tari și variate. Flori și bălegar, aromă și duhoare, realitate și acceptare, curaj și asumare.

Aceștia veghează cu rândul la tot ce le trece prin fața ochilor. De pe o felie de pâine albastră presărată cu flori de vânt, unul dintre ei va da semnalul așteptării. Va fi semnalul așteptării ce continuă sau al celei ce se va termina curând?

Ei sunt prea mici să zărească-n depărtare cu ochii dar sunt mai pregătiți ca niciodată să privească cu mintea spre perspective! Sunt pregătiți să adune din poiană și ce-i mai puțin plăcut. Pot vedea clar cine lasă-n urmă flori sau cine lasă balegă. Orice ar fi ei, trebuie să fie cei mai buni și să profite de orice ocazie pentru a le fi bine.