Atacul de panică – este un „prieten” foarte apropiat. Îți este alături în orice moment al vieții tale. Mereu îți captează atenția prin felul lui de a fi. N-ai cum să-l ignori și nu mai ai nici curajul de a te mai bucura de ceva din jurul tău, de teamă să nu-l întâlnești.

Până la urmă îți spui că totuși, trebuie să te consulte  un doctor care să-ți confirme dacă prezența acestui „prieten” se datorează unei afecțiuni organice(dezechilibru electrolitic, afecțiuni cardiace, pulmonare, cerebrale etc) sau este doar o chestiune ce ține doar de mintea ta.

În fața medicului te prezinți speriat, nesigur și rușinat de ceea ce ar putea crede  acesta despre tine. Ți-e teamă că te-ar considera nebun sau că n-ar putea să-ți ofere ajutor în această situație. Ai curaj și spune-i medicului faptul că tu ai venit la consultație din neliniște, din frica de a nu muri/înnebuni, pentru că ai palpitații, amețești, tremuri, senzație de leșin, etc.

Într-un final, se da verdictul: Clinic, sănătos și-l vezi pe medic, cum îți scrie o trimitere la un coleg din altă specialitate – psihiatrie. Posibil și intervenție farmacologică.

Este bine să te vadă un medic de specialitate. Acesta va decide dacă se impune sau nu tratament împotriva anxietății tale. Multe afecțiuni psihice pot fi generate și de anumite fluctuații sau carențe ale anumitor substanțe din organism și probabil doar intervenția psihologului, să nu fie de ajuns(schizofrenia, depresia cronică, PMD, unele manifestări ale anxietății și multe alte afecțiuni nu se rezolvă doar cu „sfaturile” psihologului).

După consultul la psihiatru și excluderea din ecuație a vreunei cauze mai grave ce a antrenat o stare psihică neplăcută, vom discuta în altfel.

Medicația anxiolitică este bună pe moment dar nu reprezintă o soluție viabilă în a trata cauzele psihologice ci doar în a masca simptomele date de atacul de panică. Sunt mulți psihiatri ce afirmă că ideal este să lupți cu tine însuți cât poți de mult și să nu ajungi să iei medicamente. Și au dreptate! (mai sunt din păcate și situații în care întâlnești anumiți doctori ce sunt bucuroși în a-ți prescrie ,,pumnul”  de pastile astfel încât să obțină și ei ceva procent din vânzarea acestora).

Dacă totuși ai fost nevoit să iei pastile (spre exemplu benzodiazepine), trebuie să ții cont de un aspect: în cursul unui tratament farmacologic (din ce m-am documentat din cărțile de specialitate și din discuțiile avute cu doctori psihiatri ce mi-au fost și profesori), pot apărea reacții paradoxale ca insomnie, agitație, neliniște, agresivitate, fugă de idei, logoree. Dacă vrei să și încetezi brusc tratamentul (ceea ce nu este indicat), nu uita de fenomenul de rebound – revenirea simptomelor deranjante pentru care s-a impus tratament! Sunt medicamente pe care doctorii le prescriu cu prudență pentru că provoacă dependență, reacții adverse și ideal este ca tu să poți controla psihicul mai mult decât ar face-o acestea.

Ultima soluție care îți rămâne, este să intri „in lupta” cu tine însuți, să nu negi prezența acestui „prieten” în viața ta și să capeți curajul de a-l înfrunta prin acceptare. În rest, nimeni nu deține o soluție concretă pentru a te ajuta să ieși din impas. Nici psihiatrul, nici psihologul și nici „bulina” nu te pot ajuta în locul tău ci doar tu. Probabil că-ți va fi de folos articolul acesta: Nevoi

Analizează modul de manifestare al atacului de panică, nu-i da „apă la moară” și  încearcă să-ți vezi de viață mai departe, chiar dacă ți-e greu. Atacul de panică este o formă (din multe altele), de manifestare a temerilor, neliniștilor, frustrărilor din sufletul tău.

La unele persoane, aceste stări interioare pot lua forma:

– bolilor fizice trecătoare sau… incurabile, din păcate

– bolilor psihice foarte grave

– comportamentelor de risc cum ar fi tabagism, alcoolism, droguri, violență, excese.

– manifestărilor mai ciudate de caracter și de comportament: impulsivitate, irascibilitate, răutate, ură,  zgârcenie, indolență, egoism, prea permisiv, prea supus sau prea autoritar, prea agitat, prea calm, prea una sau prea cealaltă.

Din păcate, oricine prezintă de-a lungul vieții, un risc de a dezvolta o afecțiune psihică. Chiar și oamenii ce ți-au încasat contravaloarea facturii la bancă, ți-au reparat mașina, ți-au rezolvat nu știu ce alte probleme sau care au stat la masă cu tine sau apropiații tăi.

De multe ori, stai și te uimești cum oamenii din jurul tău, ce păreau a fi serioși, drăguți, amabili, normali, ajungi să îi observi prin parcuri cântând de unii singuri ori înjurând și lovind cu piciorul tot ce întâlnesc în cale. Uneori poate îi surprinzi cum se ascund după copaci de inamicii lor imaginari sau de unii oameni afli că sunt în pușcării pentru crime, violuri, tâlharii și alte nenorociri iar de alții că și-au pus capăt zilelor.

Așadar, încărcăturile din suflet pot lua viață prin „n” forme și nu neapărat prin atac de panică.

Reîntorcându-mă la subiect…

În moment în care apare atacul de panică, încearcă să-i observi (atât cât poți tu în acel moment) manifestările și fii conștient că, nimic din ceea ce trăiești nu este real – nu te vei sufoca, nu ți se va opri inima, nu vei leșina, NU VEI MURI!

De asemenea, încearcă să te expui cât mai mult factorilor declanșatori ai panicii: Dacă ți-e teamă să ieși singur din casă, atunci ieși singur. Dacă ți „se inmoaie” picioarele atunci când te duci într-un anume loc sau întâlnești anumite persoane de care poate te temi, „dă-i înainte!” și expune-te cu curaj situației anxiogene.

În încheiere îți spun: fie că simți teamă, tristețe, agitație, senzații de leșin, pierdere a contactului cu lumea sau orice altă reacție declanșată de psihic, amintește-ți cine este șeful vieții tale – Propria ta persoană!

P.S. Dacă ai timp la dispoziție, îți recomand să citești și articolul „Tu nu ești ok