Femeia nu este făcută să fie fericită, ci să fie mamă, ființă docilă, supusă și fidelă, fără alte năzuințe. Deși mi s-ar spune să tac din gură cu aceste prostii, sunt chestii mult mai profunde... Arhetipul, timpul de dinaintea emancipării femeilor, pare să dicteze multe lucruri. Fie că vrem sau nu vrem.

Femeia trebuie să fie răbdătoare cu bărbatul ei. Să-i gătească, să-i spele, să stea cumva atunci când e nevoie și să fie mereu în parteneriat cu el. Atât timp cât acesta nu e porc, nu bea, nu o înșală, nu o bate, ea nu trebuie să obiecteze. Și chiar de e porc, bea și o înșală, în continuare, să nu obiecteze.

Suferința femeii poate deveni foarte profundă chiar dacă nu e bătută, jignită, înșelată.

Sunt lucruri care pe o femeie o dor foarte mult...

- lipsa afecțiunii în mod repetat. Femeia cere afecțiune, intimitate, îmbrățișări și parcă ar cere asta unei uși.

- timp insuficient acordat familiei de către bărbatul ei și orientarea acestuia mai mult către viața socială, sunt aspecte care pe o femeie o dor. Ieșiri prin diverse locuri cu șefi pe care nu-i poate refuza, prieteni pe care nu-i poate dezamăgi. Sunt oameni cu vieți triste. Tristețe pe care bărbatul la rându-i i-o creează femeii sale. Poate te dai după ei să fie bine? Să nu pari antilume și eventual să legi viitoare parteneriate în viitoare afaceri eșuate încă din faza de proiect?

- ai ratat momente de bucurie și momente de tristețe pe care perechea ta ar fi vrut să ți le împărtășească. Mai ales în perioadele delicate ale vieții sale, când nu mai era vorba numai de ea. Și-ar fi dorit să audă mai mult decât telefoanele date în pauzele de țigări. Mai mult decât telefoanele date de pe drumuri. Mai mult decât telefoanele date din plictis datorită momentelor de așteptare atunci când te afli undeva. Și-ar dori să fie ceva mai mult decât atât în viața ta.

- îți dai jos bentița fără fir ca să vadă omul că-l auzi dar nu îl asculți cu adevărat. O faci ca să nu se simtă prost, ca o datorie morală, dar mintea și interesul nu-ți mai sunt demult la persoana din fața ta. Totul devine un sunet mut, un spectru autist, în care poți trăi fără să simți nevoia să știi ce simte și celălalt.

- toate detaliile ce țin de tine și de cel de lângă tine, nu le iei în seamă pur și simplu. Ți se pare firesc să ne purtăm într-un anume fel, să facem anumite lucruri doar pentru că există certitudinea că ne cunoaștem demult și bine.

- mici „șopârle” se pot strecura în relația cu cealălalt. Pentru că de, timpul, condiția materială, perspectivele profesionale, te pot face să-l lași în urmă pe celălalt care ți-a fost alături la greu.

Atunci când nu aveai diverse, atunci când sperai sau când nu mai sperai, ai fost încurajat și sprijinit. Odată ce-ți va fi mai bine material, social, ai să uiți de orele pe care celălalt le numără, așteptându-te cuminte în colivia sa. În colivia pe care ar numi-o cămin dacă n-ar fi goală până târziu în noapte.

- femeia tinde să își creeze un cuib, să aibă „puiuți”, să aibă un partener de nădejde, mereu prezent în viața sa. Din păcate acest cuib ia de fapt forma unei colivii, mai devreme sau mai târziu și de cele mai multe ori. Femeia rămâne închistată undeva, fără alte perspective și visuri profesionale, cu un progenituri pentru care trebuie să facă tot ce-i mai bun. Ca femeie ea nu va mai exista o perioadă sau, cândva, nu pentru același om...

Într-o zi va deveni iar frumoasă, în formă și mai sociabilă, dacă simte că nu mai primește nici atunci ce are nevoie. Nu vor mai conta actele civile, ci vor conta altele - mângâieri, îmbrățișări, pe care poate, a ajuns acum să le cerșească.

- lucrurile pe care le consideri firești în virtutea faptului că aveți viața de acum unită, amintirile multe adunate, pot să nu mai însemne nimic la un moment dat. Nu vor mai însemna nimic dacă celălalt începe să simtă distanță sufletească.

Oricât ne-am ascunde după deget, femeia suferă. Oricât de bun și competitiv i-ar fi bărbatul la toate, acesta poate să uite să mai concureze pentru afecțiunea ei. Nu va lua în calcul că el trebuie să rămână în continuare competitiv pentru atenția ei. Mai ales în virtutea, apariției potențialilor indivizi, care îi pot oferi ce el, bărbatul său, a uitat să-i mai ofere.

Atunci când lucrurile pe care le făceai înainte, bărbatul nu ți le mai observă și admiră, devine ceva. Ceva obișnuit și în același timp, trist!

Femeia poate fi interpretă ca o avidă după afecțiune, atenție și condamnată că vrea ea totul.

Poate fi interpretată dar nu înțelească, auzită dar mai puțin ascultată.  S-a înțeles ideea! Și da, vrea totul, pentru că merită!