Eu sunt fericită cu adevărat când scriu. Nu spun că nu există și alte momente de fericire. Există. Dar abia acum am realizat că scrisul mă face atât de fericită. Asta după ce o perioadă am renunțat. Credeam că e un timp risipit. Ceva ce alungă plictiseala, un mod de a împărtăși celorlalți din trăirile, din sentimentele și chiar din cunoștințele tale.

E… da uite că nu-i așa! Unde era problema? Acum am înțeles. Îmi place să redactez articole. Dar eul meu cel veritabil se regăsește cel mai mult în proze scurte pentru adulți blazați, în povești cu animale pentru cei mici și în visul meu cel marede a scrie un roman compus din imagini de sentimente. Sunt fără regrete, redactor. Sunt un redactor de timp liber. Și nu-mi ajunge timpul pentru a deveni un scriitor! Am povestea, dar mi-e prea teamă să nu dau greș.

Și, cel mai frică mi-e că dând greș, mi-aș pierde visul cel mai important. Prefer să mă ascund, pretextând că îmi ajunge să fiu redactor. Nu știu dacă procedez bine conservând acest vis pentru mai târziu. Pentru când o să fiu bătrână. Dar de unde știu că o să ajung vreodată bătrână la intensitatea cu care curge viața? De un lucru sunt sigură. Că mi-a făcut plăcere să vă povestesc despre visul meu cel mai drag și mai intim. Voi mai visați încă sau v-ați transformat visurile în realitate?