Iluzii și bucle

Eu îți scriu… nu știu exact cum să încep, dar am să mă descurc cumva.
Obrazul se lungește, se îngroașă și se amestecă în tot. Indiferent de amestec. Că-i de-un singur fel sau asortat.

Vrei să-mi arăți că poți. Și eu pot, dar n-am chef. Te las pe tine să-ți înșirui știința despre tot, te las pe tine să te urci numai spre socluri înalte. De carton până la urmă. Te las pe tine să fii oriunde ți-ai dori.

Ca hamsterul te învârți în roata ta. Totul pare să fie o iluzie. Mai puțin și cea în care te trosnește din plin trenul. Dar totuși, parcă și aceea a fost ceva efemer. Ai fost o iluzie a infinitei existențe de pe pământ. Existență ceva ce nu are un final, dar ia mereu altă forme.

Fiecare formă există într-o iluzie. Și într-o buclă. Că suntem noi, animalele, plantele, pământul sau universul. Este vorba de o buclă în tot… iar noi facem parte din ea. Iluzia că suntem și bucla de a rămâne în credințele noastre. Reluăm totul la nesfârșit.

Oricum, te las pe tine să explici mai bine. Pentru tine, știința este o joacă. Tu le știi pe toate. De aceea ești om. Tu ai să le înduri și pe toate. Tot pentru că ești om.

Nu-mi amintesc nimic dinainte să exist. Pentru cei de atunci de dinainte de mine, nici măcar o iluzie nu eram. Ce am să știu eu oare după?

Totul e o iluzie. Va fi și iluzia că voi mai fi după. Poate doar să-mi alin dorul de cei dragi, plecați. Să mă simt mai bine cu ideea cum că ei mă veghează.

Uneori bat câmpii și-mi imaginez că sunt observată de ei. Alteori revin în forma opusă a ceea ce-mi imaginez. Ambele mele forme de a fi, sunt iluzorii. Știi ce-i real în toate astea? Dorul, iubirea, amintirile celor apuși sau a celor vii. E real pentru mine, perpendicular pentru alții.

Ce cunoaștem? Ce știm de noi? Ce știm dinainte de noi? De unde știm că suntem reali? Doar pentru noi e real. Pentru o scândură de lemn, e totuna.

Cine afirmă faptul că suntem reali pe axa timp-spațiu? Probabil că doar noi. Cine suntem noi, până la urmă?

Pot fi: buclă, platou, obișnuință, placă, disc, cum vrei tu să le numești. Iluzorii sunt toate dar în detaliu, importante pentru fiecare din noi. La rândul nostru, efemeri. Doar iubirea, munca lăsată de noi e reală. E utilă menținerii iluziei vieții. Ai văzut că-ntr-un decor ai de toate necesare supraviețuirii și evoluției tale. Bucătărie, pat, closet, bibliotecă, gadget-uri și altele. Toate s-au datorat muncii altora.

Cred că te-ai obișnuit să ți se aducă laude și aprecieri, nemainteresându-te că le primești.
Cred că te-ai obișnuit să fii sănătos și să faci ce vrei, pentru că poți.
Cred că te-ai obișnuit să fii iubit și poți să te porți cum vrei.
Cred că te-ai obișnuit să citești și să nu aplici nimic.
Cred că te-ai obișnuit ca după ce mergi la wc, să te și speli pe mâini. Sau?

Probabil că nu-i nimic real în tot ce am scris mai sus și aparent, fără o prea mare legătură cu întregul articol, însă cui îi datorez lămuriri?

Mă bucur de faptul că ați citit articolul meu. N-am mai scris demult pentru că nu am mai avut ce câmpi să bat. Acum ce să fac? Iar nu au mai fost cu-minți.