Stai și gândește-te de două ori înainte de a te mai implica emoțional în propria ta viață. E anormal să fii detașat dar totuși SĂNĂTOS dacă ești.

Nu e bine nici să devii lemn, pietroi, zid etc. Fii atașat cât să rămâi om și detașează-te cât să te menții puternic. Menține-te atât cât poți! Desigur, a putea, acționa este mult mai greoi și dureros decât a spune, a vrea și… cam atât. În viață pierzi totul. Câștigi ceva doar când n-ai nevoie.

Vine momentul în care-ți trebuie ce ai avut dar… cum totul trece, ia-l de unde nu-i! Pierzi familie, pierzi prieteni și poate nu fizic ci la un nivel mai profund. Unul mai dureros. Unul pe care nu ți-l poți explica în cuvinte. Nu-ți mai pune întrebări! Nu te mai chinui. Așa a fost să fie. Sunt răni care treptat, trebuie desfăcute pentru ca altele să se poată închide degrabă. Încearcă detașarea în acest întreg proces.

Tu ești într-o sferă, ceilalți în alta. Orbitați unii în jurul altora. Vă vedeți, vă auziți dar nu vă puteți uni pentru a fi unul în alinare, împlinire, eternitate. Sunteți atașați de un corp (de al vostru) și detașați de ale altora. Este forma primară de detașare și pe care noi oamenii vrem să o redefinim atunci când nu ne convine! Atunci când doare, de fapt! Nu putem integra în noi ce iubim dar vrem măcar să-l ținem legat, să ne fie alături. Vrem să-l avem lângă noi deși poate nu-i face bine.

Unele lucruri mai trebuie să se schimbe. Asta-i legea firii. Nu-ți poți ține alături bucuria când dă să plece și nici nu poți să-ți îndepărtezi necazul atunci când vine la tine. Nu ce nu mai depinde de tine… oricât ai încerca. Oricum, fii detașat cât poți dar atașat cât să nu te dezumanizezi.