Nimic

Îți mângâi părul și te îmbrățișez. Simți ceva din partea mea?

– Nu, nu simt. De ce ar trebui? Pentru ce? Nu sunt eu cu din astea!

– Încearcă să fii atent la norii plini de ploaie ai cerului, la croncănitul ciorilor și al corbilor, la ceața dimineții și frigul ei. Ce simți când îți imaginezi asta?

– Păi, parcă mi-ar fi și mie frig și nu-mi dă o stare bună. Pare lugubru și apăsător.

– De ce ți se pare apăsător?

– Mai e nevoie de explicații? Orice om normal s-ar simți așa. Doar te gândești la asta și te iau toate cele.

– Hai să te mai întreb ceva…

– Spune!

– Tu ai mângâiat pe cineva, i-ai întins mâna la nevoie, l-ai îmbrățișat și șters lacrimile?

– Desigur. Mereu o fac când trebuie!

– Și ce simți când faci asta?

– Simt liniște în suflet și sunt împăcat cu mine. E o stare de nedescris.

– Îți întind mâna, îți mângâi părul, îți șterg lacrima și te îmbrățișez.

– Ai mai zis odată asta!

– Și ce ai simțit din partea mea?

– Nimic.

– În lume suntem trecători iar fiecare gând, faptă bună dăruită altora, călătorește prin eternități și se întoarce atunci când avem cea mai mare nevoie de ea!

– Înțelegi ce -ți spun?

– Da, zici frumos dar unde vrei s-ajungi?

– Deocamdată nicăieri. Fiecare moment al vieții are un nicăieri și un pretutindeni.

– Nu înțeleg și poate nici nu vreau s-o fac!

– De ce?

– E prea complicat și nu am de ce să mă gândesc la chestii din astea. N-am timp!

– Și ce simți când n-ai timp?

– Că-mi pică totul în cap și mă enervez.

– Dar tu, dacă ai fi în locul meu ce ai face?

– Nimic.

– Dacă m-ai vedea așa, mi-ai zice ceva să mă calmezi, să-mi iei supărarea?

– Nu. Pentru că nu înțeleg și nici nu pot s-o fac.

– De ce?

(liniște)

– Răspunde-mi! Nu auzi ce-ntreb? Unde ți-e mintea?

– Ce naiba! Răspunde-mi odată, nu mă lăsa așa!

– Tu nu simți când te mângâi, te îmbrățișez și atunci cum pot alina eu supărarea ta? Nu știi, nu înțelegi, nu auzi, nu vrei sau n-ai vreme și nici pace. Ce pot face eu?

– Mai trec pe la tine în altă zi!

– Nu, n-am nevoie să mai treci!

– Și ce simți când zici asta?

– Ce naiba să simt? Nimic. Am zis-o și basta!

– Te las cu gândurile tale. Totuși, dacă ai nevoie de mine, vin îndată!

– Păi și dacă ar fi vreodată, cum dau de tine?

– Doar te gândești!

– Cum vine asta!? Dă-mi numărul tău de telefon!

-Doar gândește-te!

– La ce?

– La ce-mi cântai tu odată?

– Adică ce vrei să zici?

– Nimic.

– Nu plecaaaa, întoarce-te!