Prieteni buni, prieteni de timp liber, prieteni de job, prieteni de ocazie. Mai pot adauga și un alt tip de relație numit: cunoștințe prietenoase, oameni de treabă etc.

Prieteni buni

Sunt acei prieteni pe care timpul, spațiul, ideile, trăirile și bârfele nu-i pot separa. Au încercat să-i separe mulți dar ,,roata s-a întors” pentru respectivii. Mai degrabă au adormit așa cum și-au așternut. Au ajuns ca ei înșiși să-și piardă prieteni vechi. Păcat.

Sunt acei prieteni pentru care gândurile, vorbele dăinuiesc și călătoresc prin timp cu o viteză uimitoare. Cum? Păi, nu v-ați mai văzut sau n-ați mai vorbit demult cu un vechi prieten și totuși, simțiți că abia ieri ați vorbit ultima oară cu el. Vă comportați și simțiți de parcă nu a trecut decât o zi de când ați luat legătura unul cu celălalt. Acest lucru este posibil numai la vechiile prietenii. Nu mă refer la vechi în sensul de timp neapărat ci la ceva mai complex. Vorbesc de rezonanța sufletească prin devotament, sinceritate și bucurie.

Sunt valori vechi și rare. Acestea pot stăpâni orizontul vremurilor de-a lungul țărânei fiecăruia. Sunt lucruri ce pot construi un viitor frumos și care pot lăsa în dar, un trecut pe care tot să-l povestești cu plăcere celor dragi. Sunt prieteni de care mi-e dor, prieteni pe care nu am să-i uit. Indiferent de cât de mult viața ne va schimba pe fiecare. Ei se știu care sunt. Ei știu că nu i-am uitat, ei nu mă vor uita.

Prietenii buni îi vei păstra întodeauna ca pe o colecție de bijuterii rare… pentru că sunt rari.

Prieteni de timp liber

Sunt acei prieteni cu care ieși la o cafea, un grătar doar și cu care povestești diverse. Unele cu importanță, altele fără sens. Nu simțiți dor unul pentru celălalt. Când vă revedeți, vă comportați ca atare exgerând(sunt cazuri) cu „Vai, de când nu te-am mai văzut, ce dor mi-era de tine!”(mai ales între femei) În absența sentimentelor reale de dor și datorită superficialității trăirilor interioare, atitudinea asta este de înțeles. Trebuie mascate cât de cât vidurile interioare. Ipocrizia este o practică acceptată social și ne încurajează să pretindem că avem prieteni deși realitatea încă n-a probat acest lucru. Ne încurajează să ne ținem gura pentru a nu fi taxați și excluși din diverse „prietenii”. În fine, am deviat mult de la subiect dar așa-mi place mie să scriu, pe lângă.

​ Referitor la prietenii de timp liber… Vorbiți despre diverse, comandați cafele, băuturi, mâncați împreună, vorbele se scurg și atât. Vorbe despre ce a făcut ăla, vorbe despre mobila din casă, prețuri de la magazin și subiecte de can-can. Poate doar sufletul tău știe că deși ai oameni cu care să ieși în timpul liber, n-ai oameni pe umărul cărora să plângi. Cei de timp liber îți vor da umărul lor pe care să plângi dar probabil pentru a-ți șterge lacrimile și nasul de ei. Problema ta îi depășește. Nu știu pur și simplu cum să te ajute. Ei nu știu cum să fie altfel. Pe acești prieteni (pe unii) îi vei observa că poate și plâng alături de tine. Oricum, nu te încălzește cu nimic asta. Prin acest lucru, tu nu percepi empatia pe care ei cred că o au față de tine, ci doar labilitatea psihică ce „levitează” în jurul lor.

În rest, ca prietenii de timp liber, sunt numa’ buni.

Prieteni de job

Sunt amabili, săritori și mereu de partea ta prin vorbe, promisiuni. Atât. Dacă ești la ananghie cu jobul, la coș și vorbele lor. Ei îți spun că-ți țin partea dar nu te suțin și se sfiesc să tragă pe același front cu tine când ai necaz. Se tem și pentru ei sau pur și simplu, au alte probleme, mult de lucru etc. Aceștia sunt prieteni de job cu care doar lucrezi și pentru care ești bun doar să le faci mici plăceri sau să-i ajuți dacă n-au timp să-și ia un covrig la pauză. E bine să stai cu ei în pauză de țigară, cafea, mâncare dar atât. Ei sunt oamenii pe care nu te poți baza să te ajute. Dacă ți-ai făcut un prieten bun la lucru, dacă impărtășiți aceleași valori și vă ajutați reciproc la nevoie, atunci nu poate fi inclus în ,,prieteni de job” Sunt și excepții, nu?

Prietenii de job nu-ți vor duce dorul dacă pleci din acel mediu de lucru. Totul se desfășoară ca atunci cum n-ai fi existat. Tu te rupi de job, ei de tine, fiecare cu drumul său. Rolul acestor oameni este unul foarte important, mai ales(doar) atunci când ai o zi de lucru mai puțin încărcată și anume: să vă țineți de urât reciproc în trecerea orelor de serviciu. Nimic mai mult.

Prieteni de ocazie

Să luăm un exemplu: sunteți pe holul unui spital și așteptți ore-n șir după cineva pentru a primi un răspuns. Vreți să afli despre sănătatea celui drag care este pe masa de operație. Pe lângă îngrijorare, mai trebuie să-ți omori timpul și cu altceva. Intri-n vorbă cu o persoană de alături și începeți să comunicați. Păreți chiar pe aceeași lungime de undă. Aceasta te vede supărat și te încurajează să fii puternic. Ea stă acolo pe scaun, lângă tine. Nu de alta dar tot acolo trebuie să aștepte și ea. Nu, nu este nimeni la operație după care să așteapte. A venit cu o altă treabă pe acolo și trebuie să-și omoare timpul.

Vorbiți minute în șir, chiar faceți schimb de numere de telefon, adrese. Cine știe poate vă mai întâlniți să mai vorbiți. Așteptarea s-a finalizat, trebuie să pleci și tu acasă, îți iei la revedere de la persoana cu care te împrietenisei. Zilele trec. Atunci a fost prima și ultima oară când te-ai văzut cu persoana din sala de așteptare. Nici tu nu ai sunat-o dar nici ea. Poate n-a interesat-o foarte tare despre ce vorbeai dar în acea situație, era binevenit dialogul. Părea să se lege o prietenie. Câte lucruri nu par, doar? A fost o prietenie de ocazie, nimic mai mult. Ultima categorie: Cunoștințe prietenoase, oameni de treabă și atât sau… pot deveni prieteni buni. Cine știe?