Sunt oameni care vorbesc. Vorbesc despre faptul că te pot ajuta la nevoie și se arată interesați de problemele tale. Promisiuni și atât.

Când vine un moment delicat pentru tine, vine și tăcerea lor. Nimic mai mult. Probabil din lipsă de timp, chef, poate bani, poate nimeni nu știe de ce.

Oricum, vorbele „au dat bine” pentru ei atunci când au făgăduit că-ți rămân prieteni, colegi și că se vor comporta ca atare oferindu-ți, un sprijin la nevoie.

Mulți vrem să părem ceea ce nu suntem, să vorbim despre ce nu știm că vom împlini.

Ne face bine pe moment să trăim cu iluzia că putem rămâne utili aproapelui nostru. Să fim ceva, într-un alt fel… altfel decât mercantili, cum ne-am și obișnuit să fim deja.

Amintește-ți de un prieten căruia i-ai făgăduit că-l ajuți cu ceva iar din diferite motive acest lucru nu s-a mai întâmplat. Măcar acum încearcă să-i fi de folos cu ceva.

Trăim printre oameni și totuși trebuie să fim conștienți de umanul din noi.

Indiferent cât de mare e mândria, disprețul față de alții sau iubirea exagerată față de propria persoană, totuși avem nevoie de semenii noștri.

Desigur, acestea fiind spuse, erau deja știute. Dacă s-ar și înfăptui, eu n-aș mai scrie, ăla n-ar mai cânta, ei n-ar mai recita, ea n-ar mai plânge și… așa mai departe.

Am vorbit despre a face. Nimic mai mult.