Psihologie și ologirea ei

Sunt oameni cu care vrei să vorbești, cu care vrei să împarți păreri, dar… îți răspund problemele lor pentru ei.

Asta am întâlnit-o cel mai des printre psihologi sau foști colegi de studii. În general, în branșa care ar trebui să facă „branșamentul” clienților cu propriile lor ființe.

Mulți oameni par să fi ajuns departe profesional dar de aproape dacă-i privești, sunt distanți de conversația firească, umană.

În timpul liber, îți vorbesc din cărți sau din practica lor profesională, redată prin propriul far. Se uită și la tine ca la un caz clinic și nu ca la un om cu care are o conversație. Lasă la cabinet ce e la cabinet, nu le amesteca!

Constat aroganța cu care vorbesc, își expun titluri cu ce au făcut/scris. Când te uiți la ei, în calitate de om care are și el o facultă amărâtă în domeniu, ți se face rușine. În orice caz, nu e o rușine că nu m-am ajuns ca ei, să ne înțelegem.

Un psiholog este un om care a trecut prin greu și nu a putut rezolva conflictul la momentul în care acesta s-a produs. Astfel, el a cautat să și-l rezolve mai târziu, alegând facultatea de profil. Mulți aleg să-și mențină echilibrul ca oameni, profesând în domeniu. Este un sâmbure de adevăr că cei din domeniul sănătății mintale au ceva „păsărele” și ei. Totuși, acele „păsărele” pot cânta mai bine pe limba omului din fața lor la terapie.

Acele „păsărele” sunt manifestarea creativității, entuziasmului, spontaneității, autenticității!

Experiența, tactul de a lucra cu suflete, le capeți în timp. Pe măsură ce experimentezi și tu ca om, poți înțelege mai bine problema clientului tău. Însă nu sunt doar astea suficiente. E un acel ceva care se numește să… fii om.

Paul Cozma, soțul meu și dezvoltatorul web al acestui site, este de părere că, undeva, cândva rudele sau prietenii erau mecanismul reglator al omului. Acesta te aducea la nivelul optim de funcționare. După opinia lui, psihologul este ca o nevoie a societății actuale. În absența celor dragi sau raritatea lor în viața ta, mulți apelează la psiholog.

Acum, revenim. Nu toți psihologii cu carte și experiență au și omenie.

* Nu toți oamenii cu probleme psihice/de personalitate, suferă și de boli mintale.

* Nimeni nu-i dă dreptul psihologului să asocieze persoana cu problema pentru care aceasta a solicitat ajutor. Omul e om, tulburarea lui, e a lui. Tratează-le ca pe două chestiuni distincte. Tu ca psiholog, trebuie să-l faci să suporte mai ușor problema lui. Atât.

* Nicio persoana nu merită să fie privită ca pe o „vacă de muls”, de pe urma căreia tu faci profit și să-i adaugi ședințe de terapie mai mult decât e necesar.

* Fiecare are dreptul de a fi privit ca pe o ființă ca oricare alta. Să i se vorbească de la om la om și respectat pentru cine e, nu pentru ce plătește.

* Orice om are dreptul de a avea confidențialitatea asigurată. Nu să vorbești la o cafea cu colegii despre cazul lui. Poate nu dai nume sau informații care să-l dezvăluie, dar totuși…

* Evitarea cuvintelor „am avut un caz”, „am avut un client”. Deși în realitate așa se tinde să se spună, ceva trebuie ajustat. Totul pentru a nu vă face pe voi să deveniți inuman de distanți. Acel caz are un suflet, un trecut, prezent, un viitor și o prestanță, totuși.

* Nu-i permiteți clientului să vă trateze ca pe un coș de gunoi în care el își varsă problemele fără nicio asumare. Cu toate astea, nu-i băgați pe toți în aceeași oala.

* Dacă sunteți psiholog cu vicii, aprindeți-vă luleaua, puneți-vă ceva în pahar sau deschideți o ciocolată peste kg deja acumulate. Nu în asta constă iubirea față de oameni și dorința de a-i ajuta. Am văzut mulți psihologi fără vicii dar de o răutate și o superioritate de nedescris. De fapt, ăla era viciul lor. Să capete confort la creier și să funcționeze cât de cât, descărcând „molozul” din ei, iar și iar.

* Nu considerați că dacă aveți titluri, onoruri, renume sunteți și cei mai cei. Suntem cu toții supuși oscilației substanțelor din creier. Datorită acestora, putem avea deviații în gândire/comportament la un moment dat.

* Poți veni cu soluții nu cu „sfaturi”. La carte se zice că nu e bine să dai sfaturi. Mă rog, vezi cum pui problema. Să nu ți se reproșeze că tu ești de vină, că n-ai dat „sfaturile” potrivite. Acesta este e un articol anti psihologie de baltă cu titluri și emfaze și ca atare, ca psihologi, nu mai fiți așa sfătoși.

Indiferent de titluri, viața, hazardul, e peste noi toți și din toate… unghiurile.

În orice moment, poți deveni din omul de legătură cu realitatea, chiar omul cu legaturi de pat. Unul la fel de real.