Azi ești. Posibil și-n următoarea perioadă. Poate chiar până la adânci bătrâneți.

Îmbătrânești în două feluri – întâi  viu și apoi mort. Te învechești trecând prin viață și încă odată, după ce ajungi în sicriu. Învechești în eternitate.

Unii se-nvechesc degeaba, alții cu rost. Putregaiul este același pentru toți. Rostul lor în viață ar fi: să-i îndemne la luptă pe cei care încă nu sunt putrezi. Rostul lor după moarte este să fie amintiți și luați ca exemplu.

Cei învechiți de lângă vii, deja miros și vor ca noi toți să emanăm același iz. Nu-s un mort viu așa cum ei pot fi. Am să duhnesc după moarte, nu înaintea ei.

Regrete eterne fiecărui suflet separat de trupul său. Și regrete nu numai tragediilor mediatizate. Fiecare are în sinea lui, în familia sa, un amar, un regret.

Suntem cu toții Unul! Să fim Unul intr-un întreg nu separat. Nu doar noi cu propria persoană. Totul înainte să fii unul cu țărâna și vietățile ei. Totul înainte de a fi prea târziu. Totul până să devină „un după”. Nu după ce ești deja putred.

Scriu pe un blog, visez la o lume mai bună – chestii obișnuite. Visurile le găsești pe toate drumurile. Nu-i rău. Măcar să visăm cât mai avem zile și poate un fir de pace în lume. Mâine nu se știe! Nu se știe în dreptul cărui loc din lume vor mai pica stele de pe cer.

Toate cele bune!