Pe toți ne doare răutatea multora, iar rănile noastre sângerează la fiecare vorbă nedreaptă, amenințare, deși ne menținem duri în aparență.

Suntem mereu îngrijorați ca a doua zi, să nu mai vină cu alte acuze careva.

Suntem mereu axați pe motivul care a trezit răutate în inima celuilalt și care l-a făcut să ne lovească sub orice formă.

Se folosește de brațul legii pentru a-i da dreptate, se folosește de tot ce are la îndemână să te acuze de o problemă ce nu te privește numai pe tine.

Acești oameni se folosesc de orice mărunțiș pe care i-ar deranja la tine și a-ți declara conflict. Îi auzi vorbind urât de tine. Simți cum „te zgârie” pe spate atunci când iei cale întoarsă.

Ești privit precum un paria printre toți. Ei între ei mai au o anume toleranță. Pentru tine, nu.  Te amenință cu diverse instituții ale statului pentru conflicte minore a căror cauză nu ești tu și se adună din ce în ce mai mulți împotriva ta. Știi că vei avea câștig în orice situație pentru că-ți recunoști neajunsurile și ai argumente clare ce te susțin atunci când ești nedreptățit.

Dacă vor conflict, li se va oferi șansa de a fi de râsul tuturor – la nivel înalt, de la tribună. Ei să facă primul pas, ei să-și ceară dreptatea. Eu deja o am.

Multe din toate astea se întâmplă doar pentru că nu ești de-al lor.  Din răutate, invidie sau pur și simplu ignoranță te vor lovi din ce în ce mai des și mai dur.

Dacă am urât și eu pe cineva, îmi pare rău.

Dacă am făcut cuiva rău, să mă ierte.

Dacă am vrut să mă deschid lumii și nu m-au vrut, probabil îmi pare bine.

În afară de cei apropiați și de locurile dragi ție în care lumea te așteaptă cu bucurie, n-ai unde să te duci liniștit. Nu fără să fii respins din nou.

Totuși, nu m-aș mai întoarce acasă pentru că am ales altceva. Am ales să fac ceva fără ajutorul celor dragi. Va trebui să-mi asigur în continuare riscul respingerii. Totul face parte din natura umană – să cauți, să riști, să suferi pentru ce-ți dorești și să pierzi/să câștigi în final.

Vreau să văd dacă mai reușesc aici ceva, în țară dar în alt loc pe hartă… înainte de a lua calea depășirii hotarelor, ca mulți alții. Este o țară frumoasă, cu multe resurse dar care ca ne-a „fătat” și ne-a lăsat ai nimănui. Trebuie să fim puternici!

Nu vor mai exista oameni care să susțină populația actuală a țării, pentru că au fost nevoiți să plece. Acum celor „de sus” nu le scârțâie mațele de foame. Nu le pasă. Mai târziu însă, le vor scârțâi scaunele pe care le ocupă acum.

Se vor trezi disperați și ne vor cheama înapoi cu promisiune de bani, case, stabilitate economică. Prea târziu. Vom naște prunci pe teritorii străine, ne vom continua viețiile și vom cotiza bani altei țări. Ne vom uita cu milă de ceea ce s-a ales de România pentru că nu o vom uita. Familiile noastre sunt acolo, frumusețea țării este copleșitoare dar nici astea nu țin de foame.

Dacă părinții noștri s-au descurcat să aibă o casă, noi cei tineri, vom trăi numai prin chirii.

Dacă părinții noștri la cel mult 25-27 de ani ne aveau pe noi, până o să-i avem și noi pe ai noștri, va mai dura.

Ar fi mulți de „dacă” de scris dar mi s-a cam luat.

(29.08.15) Later edit: Hola Madrid!   🙂

Vă iubesc și sunteți în inima mea, Andra N.