Spre echilibru

Auzi vorbe și simți priviri care, după ce te-ai întors cu spatele de la ele, parcă îți crestează umbra. Bucată cu bucată. Aparent, ei sunt amabili, săritori.

Observi fapte și le cauți un sens. Te adâncești numai în întrebări ale căror răspunsuri le poți găsi în orice loc și condiție dar mai puțin în cea umană.

Te întrebi de scopul unora de a-ți face bine, de a te ridica în slăvi și ajungi să îți răspunzi tot cu întrebări.

Oare până unde te vor coborî atunci când nu vei mai conta pentru ei? Ar fi un privilegiu doar să-și vadă de viață și să te uite. Dar nu, ei nu se lasă!

Dacă ai picat, îți fac vânt să pici în continuare. Dacă te ridici, îți suflă-n dos să te mai urce un pic, crezând că i-ai iertat pentru tot ce au făcut. Poate i-ai iertat dar nu ai și uitat.

Cel care vrea să schimbe ceva, este un anarhist. Cel care nu mai suportă nimic fals în jurul lui, e categorisit de fapt ca fiind un inadaptat social, un ins incapabil de a avea prietenii, viață socială și un trai normal.

Strategiile de adaptare la falsitate sunt esențiale pentru a răzbi în viață? Eu nu am răzbit. În continuare, alții care ar trebui să adune gunoaie, adună lauri, altii care ar trebui să pice din pricina șubrezirii spinării lor, s-au ridicat pe ale altora. Mă întreb care-s condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a avea o viață așa cum îți dorești?

Mai ai răbdare și observă tăcut tot ce se întâmplă! Pământul se va cutremura și îi va trezi la viață pe oamenii pe care i-ai strivit. Îi va ajuta să construiască noi drumuri pentru cei care vor veni.

Pentru restul, fațada le va pica, greutățile le vor strivi carcasa iar viețuitoarele solului se vor aduna degrabă la festin. Până atunci, un pic de răbdare…

Indiferent de pierderile pe care cu eforturi mari trebuie să le acceptăm, orice lucru tinde spre echilibru…

E o simplă părere. Dacă dvs. puteți să aduceți anumite completării ideii, aș fi onorată să știu.

Toate cele bune!