Uitare

Este liniște. Foarte multă. Nopțile grele au trecut iar lumina zilelor ușurează rapid povara retrezirii la viață. Continui cu ce ai început prin a respira, trăi și învăța să-ți deslușești emoțiile.

Reamintește-i vorbei tale să aline, mâinii să ofere iar minții să rămână-n echilibru. Un echilibru neînțeles deocamdată dar totuși acceptat de toți și care ar da o aparentă siguranță interioară.

Nu existe gânduri și vorbe care să-ți întregească ființa sau vreo judecată dreaptă care să-ți socotească faptele.

Tu însuți trebuie să faci totul. Doar tu și cu tine în fața necunoscutului. Așadar, fii puternic! Corpul poate să treacă prin chinuri, viața să-ți fie smulsă din mâini pe nedrept și să n-ai ce face! N-ai ce să ceri și cui să ceri! Indiferent cât de drept sau nu este, în toată această călătorie siguri pornim și tot singuri o și încheiem. Nu știm ce urmează. Ne face mai bine să știm de o continuare decât de un sfârșit.

E normal. Noi nu cunoaștem viața decât când vedem sclipirea eternității în ochii celor pe care i-am iubit.

Observându-i, apreciem faptul că pentru noi, totul este bine… temporar. Oricum, trece și perioada durerii, reflecțiilor vizavi de tot ce se întâmplă. Viața își reia cursul, inclusiv uitarea din ea. Așa suntem noi oamenii. Ne reamintim, uităm și preferăm ca mereu să facem asta. O uitare voită ce ne alină și ne apără. Suntem în siguranță…