Un gând pentru tine

24/7/2014
Sunt etape de viață care din păcate, se derulează foarte rapid (când eram mici voiam să fim mari și acum

Sunt etape de viață care din păcate, se derulează foarte rapid (când eram mici voiam să fim mari și acum vrem să oprim în loc anii).

Trecem de la copilărie la adolescență apoi la maturitate cu tot ceea ce implică aceasta și de multe ori, poate ne speriem. Timpul nu iartă pe nimeni.

Privești în jurul tău, la cei din viața ta, la prietenii, cunoștințele tale și observi cum ușor, ușor, fiecare „își contruiește” fundația unei vieți firești, conform sistemelor de gândire ale altora sau pe baza propriilor trăiri, reflecții. Firescul este așa cum îl percepe fiecare dintre noi a fi.

Sunt multe persoane ce au din punct de vedere afectiv, o viață ce se derulează în sincope, ,,resuscitată” când și când de speranța că poate într-o zi, lumea în care trăiesc va căpăta un sens. Mulți oameni poate s-au întrebat: „De ce trăiesc?” „Ce caut eu în viața mea?” „Pentru cine/ce mă lupt?” „Ce rost am pe pământ?” Posibil ca răbdarea să-i fi „părăsit” înainte de a ști că poate, deja se întrezărește și pentru ei, o rază de speranță.

Orice om își va găsi la un moment dat un drum potrivit lui pe care să poată ,,umbla prin viață” și va fi înconjurat de persoane cărora le va păsa de el. Toate ființele de pe pământ merită să fie iubite și să se bucure de căldura ,,sorilor” din viețile lor, fie că este vorba de familie, prieteni, iubiți/iubite sau altcineva. Cu toții trebuie să căutăm să fim mereu fericiți!

O viață avem și trebuie ținut cont de acest lucru întrucât peste o vreme se va transforma în „o viață am avut”. Ar fi păcat să nu ne bucurăm de ea, nu? Mai ales pentru că nu suntem veșnici. Cei care nu au viața pe care și-ar dori-o și pe nimeni aproape, va spun cu toată sinceritatea – voi contați pentru viață voastră și vă rog, rețineți acest lucru!

Odată ce veți conta pentru propria voastră persoană, oamenii și experiențele frumoase, „vor simți” acest lucru și vor veni înspre voi. ,,Dracul nu este așa negru”, nu vă pierdeți speranța!

Din toată inima sper ca acest articol să nu treacă neobservat deoarece în momente dificile vouă, va fi binevenit. Când suntem bine, nu ne interesează anumite aspecte ale vieții, le trecem cu vederea… însă la nevoie, le căutăm cu ardoare sensul.