Nu prinzi mereu gândul acela… să-i spunem norocos și care-ți șoptește răstit despre faptul că trebuie să continui cu ce ai început. De multe ori, acesta îți scapă exact așa cum l-ai prins, reîntorcându-te la nonsensul specific firii umane – cel de a nu găsi un scop decât atunci când știi că vin și rezultatele.

Frecvent se întâmplă ca rezultatele muncii noastre să nu apară sau să fie foarte modeste la început. Începutul poate dura zile, luni, ani, o viață întreagă. Probabil poți fi apreciat mult prea târziu… poate când tu nu vei mai ști nimic de tine. Orice este posibil. De multe ori, prin munca pe care o depunem, noi înșine devenim un rezultat, o valoare, un scop atins.

Fiind limitați de „bucla” în care suntem și pe care o numim viață, nu reușim să ne vedem pe noi înșine – cine suntem cu adevărat.

Cu toate acestea, totuși vrem ca alții să ne poată vedea. Cum vine asta?