Păstrăm o mulțime de lucruri. Relicve ale zilelor trecute. Le numim amintiri. Odată cu trecerea anilor, cutiile se adună. Păstrăm cercei ruginiți, brățări demodate, inele cu pietre lipsă, bilețele de dragoste, etc.

Ne apucăm uneori să le selectăm. Ne alegem cu două grămezi: una mică, unde așteaptă cele care pot rămâne și una uriașă, compusă din cele de care ne putem lipsi.

Însă când vine momentul să le aruncăm, nu ne lasă inima să renunțăm la prea multe.

Fiecare lucrușor din grămada cea mare capătă chiar mai multă importanță decât cea pe care o are în realitate. Căci, precum bine știți, rareori avem răgazul să le scoatem din cutii și să călătorim în trecut.

Dar niciunul dintre aceste obiecte neînsuflețite, chiar niciunul, nu este în stare să redea gustul primului sărut, fiorul primelor întâlniri ori pasiunea primelor nopți împreună. Aceste resturi ale unei vieți apuse nu pot reconstitui sentimentele care ne-au năpădit când am avut prima ceartă mai importantă, când am fost trădați prima oară ( și nu mă refer aici la infidelitate) sau amarul primei împăcări.

Doar sufletul este cel care a absorbit precum un burete totul și se chinuie să uite ce a fost rău și să conserve pentru veșnicie tot ce a fost cu adevărat frumos în viața noastră!