35 de ani

Ai ajuns la 35 de ani. E bine! Îți faci bilanțul din nou ce și cum, de unde până unde și s.a.m.d. Dacă ai noroc. Să ajungi la 35 de ani este un noroc. Au fost 35 de ani în care corpul și mintea au făcut slalom printre hazarduri și fără să se dezechilibreze și să cadă vreun pic.

E o zi aproape ca oricare alta, pentru unii, din ăștia care mai scriu pe blog. Nu mai ai nevoie de urări. Dintr-o dată simți a fi palpabilă trecerea anilor. Ai acumulat suficiente experiențe, amintiri și dureri ici-colo cât să cobori din nori. Acum poate simți cel mai tare cum se accelerează trecerea anilor și nu poți face nimic.

Fața nu-ți mai stă bine nici cu ea însăși, oboseala din priviri și seriozitatea predomină. Gesturile, felul de a fi, deja sunt ca la oamenii mari. Aceia pe care îi priveai de jos cândva, copil fiind. Realizezi mai bine că și tu treci odată cu timpul.

Un „La mulți ani!” nu îl mai primesc cu entuziasm. Mulțumesc pentru urare și apreciez efortul. În sinea mea cu adevărat eu simt încă un pumn de nisip aruncat în mare. Nu sufăr de depresie pentru că nu îi deschid ușa. Nu am cheile potrivite pentru ea. Cuvintele scrise aici schimbă mereu butucul acelei uși.

Singura călătorie înapoi în timp este prin ce ți-a rămas din amintiri. Din păcate și acelea se estompează ușor ușor. De aceea e bine să pozezi, să scrii, să desenezi despre tot ce reprezinți tu ca om. Lasă-ți niște urme concrete care să le amintească și celorlalți de existența ta. Doar acolo vei mai exista. Conștientizezi asta, nu?

Ții minte binele trăit cât timp motivul care ți l-a umbrit uneori, nu a fost intens. Dacă a fost rău, păi mai mult pe Rău o să-l recunoști și peste ani.

35 de ani nu sunt 65 sau 75 cu „puțin” noroc. Totuși, nici adolescență și primă tinerețe nu mai sunt. Da, cei mai în etate îți spun, „oho, ești tânăr încă”. Da, încă. Deci partea de tinerețe full, a devenit un încă.

Față de mulți, ești tânăr dar față de cum te știai tu și ceilalți, nu. „Oho ești tânăr” nu te prea ajută. Trăiești cumva în sinea ta fiecare bătaie de secundar, fiecare aniversare. Un cumva nedefinit, existent și insistent ce îți face cu mâna până când trenul iese din gară.

Hai, că-ți trece… nu te mai gândi la un elefant verde, te rog!