Adio!

(Autor: Cătălina Cornea)

Când ultimii fulgi mai cad, am decis să îți spun și eu ultimele cuvinte. Ia cu tine și frigul și gerul și tot cerul! Căci totul a fost pentru tine și nimic pentru mine. Dar eu voi pleca în primăvara dar tu vei rămâne în iarnă. Îți las amintirile înghețate, căci lacrimi nu mai am. Îți las ție iarna și frigul iar mie îmi iau ghioceii ce vor răsări.Căci iarna cu tine s-a terminat. În zilele de primăvara dragostea noastră s-a topit. Și te-am iubit, în felul meu nebun de a fi, te-am iubit. Dar tu ai ales mândria.

Tu uitai de mine. Și doream să mă auzi, atât de mult, dar și lacrimile mi-au secat. Țipam de dor, vroiam să îmi auzi ecoul dar tu deveneai surd. Doream să mă privești altfel, dar pentru tine eram o fată nebună. Pentru tine eram compusă doar din tâmpenii și prostii, nu doareai să-mi privești ființa. Dar doream să mă vezi. În fața ta aveam un suflet dezgolit. Dar tu ai ales ignoranța.

Cerșeam iubirea ta, eram atât de disperată după ea. Nici nu știu dacă m-ai iubit vreodată, sau iubeai doar ceea ce puteai tu înțelege. Dar te-am invitat în lumea mea, dar tu ai fost doar un turist, ce admiră tot ce e frumos și critică tot ce urât.Pe undeva în adâncul meu era o rază de soare, dar tu ai ales să vezi norii negri. Voiam să îmi dai soarele, dar tu îmi dădeai tunete.

Doream să crezi în mine când eram revoltată pe mine însumi, doream să mă asculți târziu în noapte când plângeam și aveam nevoie de tine. Doream să mă iubești așa cum sunt! Credeam în naivitatea mea că vei fi mereu lângă mine, credeam că mă poți iubi. Credeam că vei vedea ce ascund. Dar tu nu făceai decât să arunci în mine cu bulgări, și nu îți păsa. Și de câte ori îți spuneam că doare, dar nu conta pentru tine.Vroiam să vezi mai mult decât o copilă rănită.

Dar tu mereu îmi evidențiai defectele, mi le aruncai , te jucai cu ele după bunul plac.Dar eu nu sunt o jucărie pe care o poți arunca când nu mai ai chef de ea.Eram vie chiar dacă mă simțeam moartă. Mi-ai ținut sufletul înghețat în iarnă. Dar primăvara a venit. Mai am puteri să renasc. Și zi-mi de ce ne rănim când ne iubim? Sau se presupune că ne iubim. Îți eram iubită nu un sac de box. Și loveai câteodată fără milă în tot ce simt. Fiindcă era mai important să te simți tu bine. Și am suportat frustrările tale și orgoliul.

Și totuși căutam mereu în tine o liniște, o speranță, un vis. Și visul s-a transformat în coșmar. Credeam că construiesc raiul dar eu îmi săpam drumul spre iad. Dar vor înflori și teii, vor înflori și salcâmii și eu nu voi mai fi pustie. În dragostea dintre noi doi a câștigat mândria.