Cum să slăbesc? ,,A voi este pe jumătate”

22/7/2014
Ai kilograme în plus ce „nu se lasă” cu una cu două eliminate? Atunci, avem de discutat. Ispită culinară este

Ai kilograme în plus ce „nu se lasă” cu una cu două eliminate? Atunci, avem de discutat. Ispită culinară este prea mare și nu reușești să-i faci față.

Senzația de disconfort care te copleșește dacă nu iei o ,,gustărică” (hipercalorică, de altfel), nu o poți ignora. Așadar, ce este de făcut? De umblat un pic la „creieraș.” Nu trebuie să-ți propui să ții regim pentru a slăbi. Numai ideea de regim „doare”. Inconștientul nostru nu poate procesa prea bine acest „trebuie”, astfel încât totul să fie în favoarea noastră.

Puteți lua exemplul copiilor, care se opun cu vehemență să facă ceea ce vor părinții. Noi în sinea noastră, tot copii am rămas și protestăm când mintea noastră, cei din exterior și însăși oglinda, spun: „TREBUIE!” „TREBUIE SĂ SLĂBEȘTI!” În primul rând, nimic nu trebuie. Întreabă-te sincer dacă vrei sau nu vrei să faci o modificare în ceea ce privește silueta ta. Imaginează-ți cum ai arata mai „subțirică” sau „subțirel”.

Trăiește acel moment frumos în care, lumea începe să te felicite pentru realizarea ta. Imaginează-ți confortul și plăcerea pe care o vei simți atunci când anumite haine care-ți plac, te cuprind. Imaginează-ți cum te-ai simți când atragi privirile celor din jur și când în sfârșit nu-ți mai este rușine de tine, de felul în care arăți.

1. exclus din vocabular, cuvântului ,,trebuie”, 2. imaginația 3. simțirea a tot ceea ce-ți dorești să realizezi. Cuvinte cheie: ,„Eu pot!” „Eu domin foamea!” nu ea pe mine. Bun, îți spui, „ok, am trecut de etapele acestea”dar… încă simți că foamea te cuprinde, timpul te presează(vrei rezultate rapide) și toate acestea, nu-ți dau pace. Ține cont de faptul că, durează ceva până creierașul rezolvă chestiunile legate de ceea ce am enumerat la punctele 1,2,3.

Organismul tău, de asemenea are nevoie de timp, pentru a se obișnui cu ceea ce ți-ai propus să realizezi (indicat este să nu fi presat/ă de un eveniment, nuntă, botez sau altele). De ce spun de timp? Întrucât sunt diverse perioade în care corpul și mintea reacționează diferit la această schimbare în alimentație: uneori ți se pare că elimini mai greu kilogramele în plus ori că stagnezi dar asta nu înseamnă că trebuie să abandonezi visul tău – de a arată în formă.

De reținut: o persoană plinuță va da mai repede jos primele kg, ceea ce trebuie să fie încurajator. Probabil că uneori, de confrunți cu o stare de spirit neplăcută, datorită faptului că nu mai mănânci ceea ce mâncai în trecut și ești parcă mai nevos/oasă. Ești trist/a când nu ,,îți satisfaci’’ papilele gustative cu ,o gustarică hipercalorică. Practic, te frustrează faptul că nu mai poți atinge acel confort emoțional dat de mâncare pentru că tu ai un scop: DE A ARĂTA BINE!

În drumul spre o siluetă de invidiat, este esențial să ai rabdare cu tine și SĂ CONTINUI cu ceea ce ți-ai propus! Modifică-ți stilul de viață: – Odihnă – Mișcare – Evită prăjelile, dulciurile, alimentele prea sărate(întrucât vei reține lichide și vei arăta în continuare mult la cântar) . Caută-ți diferite preocupări, altele decât ronțăitul, ciugulitul, între mese etc. Ușor de zis, nu?

Desigur că este ușor, atunci când îți dorești ceva cu adevărat. Nimeni nu poate slăbi în locul tău! Nu am sfaturi de dat la ceva ce trebuie voință. „A voi este pe jumătate a face”(proverb armenesc).