Nu știi încotro să te îndrepți. Viața parcă nu-ți mai aparține. Simți că ai oferit-o altora. Atenția, timpul, cuvintele tale – toate acestea le-ai irosit de-a lungul vremii.

Cu timpul pierdut nu te mai întâlnești. Ai făcut totul pentru a te apăra de ei, de a le schimba impresia greșită ce o au despre tine și de a le mai „imblânzi” cumva răutățile. Mă refer la cei care pretind faptul că au o inteligență peste medie, care se simt îndreptățiți în a-și da cu părerea despre orice și al căror sarcasm „compensează” din plin lipsa educației. Ei se plasează peste media de bolovani și sărăntoci din jurul lor.

Sunt oameni deosebiți și se consideră niște victime pentru că s-au născut într-un univers pe care nu l-au putut alege.

Atât timp cât faci parte dintr-o lume, responsabilitatea pentru disfuncționalitatea, prostia acesteia îți aparține și ție într-o oarecare măsură. Totuși, poți face un pic mai bună lumea în care trăiești. Trebuie doar să-ți dorești cu adevărat! Cam pe unde-i găsim pe acești oameni deosebiți? Pe unele forumuri, bloguri, rețelele de socializare, în autobuz, pe o bancă în parc și în general, oriunde.

Îi găsești oriunde dar ei înșiși nu se regăsesc în nimic. Sunt rebeli, neînțeleși, prea buni în toate, prea inteligenți pentru prostia acestei lumi.

Unui om îi este greu să rămână sănătos din punct de vedere mental dacă refuză interacțiunea cu cei din neamul lui din diferite motive… deosebite, de altfel.