Omul cu multele suișuri și coborâșuri din a sa viață, cu ale sale motive de bucurie sau de suferință, va da mereu naștere unor infinități de întrebări ce vor avea „n”  răspunsuri… de cele mai multe ori, unele care „se bat cap în cap” dar asta este. Un posibil răspuns (bun sau rău, depinde de ce crede fiecare): totul este o iluzie.

Este dur, știu. Mereu va fi dur. Cum să fie iluzii: boala, sărăcia, nedreptatea, războaiele, suferința? Sunt, din păcate și este FOARTE greu de acceptat. Singurul element ce nu este o iluzie este doar cel care a existat înaintea noastră și va continua să existe după noi -Dumnezeu, hazard, în funcție de cum alege fiecare să-l numească. Real este și procesul de transformare al lumii înconjurătoare, extinderea Universului și a Infinitul în sine.

Din păcate, noi, restul viețuitoarelor, cu toții suntem doar trecători pe acest pământ. Când te gândești la ceva din trecut, la nivel mental știi ce ai trăit și ce ai simțit, atât. În momentul prezent, nu trăiești propriu-zis trecutul, pentru că evident, s-a dus. Deci, nu e real pentru prezent și tu practic trăiești totul conform percepției tale vizavi de tot ce a fost.

Aceeași situație se aplică și pentru viitor – trăiești conform a ceea ce-ți dorești pentru viitor și atât. Nici ce este în prezent nu este prea real pentru că totul pleacă de la un viitor, trece printr-un prezent și apoi rămâne în trecut… inclusiv noi, iar pentru cei ce vor urma, rămânem ireali ș.a.m.d. Putem omorî sau da viață, putem iubi sau urî, putem fi și trăi oricum. În ambele cazuri nu lăsăm în urma noastră decât cenușă sau hrană pentru viețuitoarele țărânei și o lume unde o altă iluzie va lua locul celei ce a fost.

Poți plânge, poți avea depresie, te poți sinucide sau te poți ridica din toate acestea și bucura de viață. Fii așa cum dorești să fii. Viața își continuă cursul oricum – cu sau fără tine. Totuși fii și tu o parte din acest curs, cât poți de mult!