Povestea codrului

Fie-ți milă oricât de tare te poate durea la un moment dat.
Nimeni nu vrea să-ți facă rău suflet drag, ci dorește doar să se asigure că e mai bun decât tine. Nimeni nu vrea să te împingă de pe stâncă atunci când ești la greu, ci doar să-ți ia locul. Stânca era doar în zonă, trecea pe acolo. Acum, ia și ascultă ceva frumos înainte de culcare!

Culeg crăci de copaci și îmi fac o cazemată. Adun pietre pentru adăpost și caut resturi de animale moarte ale căror blană îmi pot ține de cald noaptea.

Încerc să fac focul căci întunericul se apropie. Sunt într-un codru imens și gol de zile. Aș vrea să aflu cum am ajuns aici. Simpla amintire recentă că doar m-am trezit brusc în acest loc și nu e nimic dincolo de aceasta, mă lasă fără suflu. Ce aș fi fost înainte de mine și ce aș putea deveni după ce am fost?

Nu, acum nu mai am timp să mă întreb! Aud în depărtare multe zgomote. Sunt animale multe prin preajmă. Se întunecă și trebuie să mă adăpostesc.

Le tot aud pașii… simt cum se aproprie încet. Respirația, teama, pulsul grăiesc pe același ton, șiroind numai ape pe fruntea-mi și-n palme.

Shh… ușor. Bestiile sunt foarte aproape de mine. Încerc să disting o formă de viață în umbra lor. Caut repede prin memorie informații învățate din cărți, documentare sau desene. Pur și simplu nu le pot asocia cu nimic. Acestea sunt un conglomerat de carne, fum și mâzgă transparentă.

Este îngrozitor să privești la ceva ce nu-l poți asemăna cu nimic. E terifiant să le auzi, să le simți și să începi să ai amintiri exact în acel moment.

Creierul se mută pe imagini dragi ție și te rupe total de starea de alertă în care te afli, riscând să fii descoperit. Bestiile se tot aproprie de adăpostul tău, iar creierul îți pune diapozitive cu tortul de ziua ta de când aveai 5 ani.

Câtă inocență și tinerețe. Nimic din anii copilăriei nu avea să prevestească hârtoapele din calea ta. Nimeni nu ar fi știut că-n loc de capete sunt bolovani și în loc de șnururi colorate și fundițe sunt doar sfori aspre cu siluete atârnând.

În loc de bunătate ai găsit doar invidie, cuvinte iuți și priviri fixe, fumate, băute, cârcotașe și tare singure. Ce ființe frumoase ar fi fost dacă ar fi mai avut răbdare să vadă că nu sunt doar atât.

Totuși trebuie să vezi și părțile bune. În acest codru nu sunt numai bestii sunt și ființe simpatice. Să stai mai mult pe lângă ele și să nu vorbești cu orice străin suspect apărut în cale, da? Asta-i tot ce trebuie să faci.

Tu îți dai seama suflet drag, cât poate suferi o dobitoacă, o bestie? Păi ei nu i-a mai rămas nimic bun. Nu poate crea, nu poate avea nimic al ei și te fură. Nu poate vorbi și aruncă cu jucării. Știe puține dar are păreri despre multe și exemplele pot continua, deocamdată îl mai avem de parcurs din abecedar pe „Ho…” Oprește-te!

Scoate-ți creierul din visare. Bestiile astea fără formă dau de tine și tu stai cu ochii la steluțe. Lasă-i și pe alții să se cocoațe pe visurile tale, că nu mai au cum ajunge spre casă! Nu le-a mai rămas nimic și doar un sentiment de milă, exersat din greu le-ai mai putut păstra.

Eu nu am milă multă. Nu privesc în urmă ca să uit și apoi să zic „a fost odată, a trecut”. Oricum eu când mă uit în urmă văd că acolo te găsesc de fiecare dată. Este foarte plăcut când totul e mereu la fel și oricâte rele primești, tot din acestea înapoiezi, apoi te chinui în singurătate.

Bestii, dobitoace diforme, zgomotoase și unse de noroaie, îți dau târcoale. Ele simt că e ceva acolo și vor să ridice piciorul să marcheze fix unde te ascunzi. Ferește-te și tu repede și ia-ți siropul de tuse, odată!

Năzuințele lor sunt colivii aurite, trăsuri fără cai, reputație de preerie și acceptarea din grupul durilor. Dobitoacelor nu le poți impune respectul prin educație, ci prin frică. Dobitoacelor nu le poți spune că dacă ceasul rău vine, orice colivie și trăsură le poate deveni copârșeu. Dobitoacele nu înțeleg și se vor înmulți astfel încât, să poată fi mereu contemporane cu tine.

Fugi de ele cât poți, înfruntă-le dacă nu ai unde te ascunde mereu și așteaptă zorile cumințel! Fără vina ta, ciulini ți se mai pot agăța de haine. Codrul e plin cu plante agățătoare, înțepătoare, animale fără formă și alte ciudățenii.

Nu te duce mai departe dacă noaptea nu a dispărut, nu sta pe stânci, să nu pici sau să fii cumva împins. Nu te uita să cauți sensul pe drum dacă nu cunoști marcajele. Nu le ia mult să te găsească. Nu le ia mult, că n-au formă, greutate mare și vântul le zboară mai iute decât apuci tu să te împiedici.

Stai la locul tău, încă mai ai vreme! Întâi trebuie să crești și apoi discutăm lucruri, așa cum discută și oamenii mari. Acum, stinge lumina și învelește-te bine, că e frig și târziu!