Doctore, coboară și printre oameni!

Nu am putut înțelege cum între mine ca pacient și tu ca doctor, să nu se poată crea o punte de comunicare. Suntem oameni, totuși. Nu vorbesc de pacienții nesimțiți care asaltează doctorii cu întrebări și cer gratuități. Nu vorbesc de doctorii care pe bună dreptate nu au timp nici să respire.

Sunt doctori cărora le scrii cu referire la problema cuiva drag ție și aștepți. Nu aștepți să ți se răspundă în acel moment dar ai o speranță la un semn. Mai ales că nu dorești o consultație gratis.

Da, știu, poate pe mulți doctori nu îi fac banii. Mi-e oroare să văd că nici empatia și compasiunea umană nu le mai oferă ceva. Ca atare, nu îți răspund dacă dorești o consultație. Pentru un copil, spre exemplu.

Sunt medici care își rezervă dreptul de a-și selecta pacienții.

La capitolul sănătate, aceste rezervări, sunt un pic cam… Mai ales dacă pacientul nu a fost un nesimțit, ci doar ți-a cerut politicos și sincer, ajutorul pentru copilul său.

Pacientul a consultat deontologia voastră și nu s-a regăsit în niciun caz în care l-ai putea refuza. Da, poți motiva lipsa de timp și de aceea nu îl poți consulta. Totuși omenesc ar fi să îi răspunzi celuilalt. Că nu ai timp, că nu e specialitatea ta sau un semnal interuman!

Sigur găsești jumătate de minut liber, să îi spui că ești ocupat și nu ai cum să îl ajuți. Nu îl lași să vorbească singur ca televizorul și să-l ignori total.

Această experiență și multe altele de o gravitate mult mai mare, deschid cutia Pandorei din sufletele multor pacienți. Din păcate.

Oameni buni, voi sunteți doctori dar mai presus de toate, trebuie să aveți o sensibilitate aparte față de ceilalți. Vouă v-ar plăcea să vorbiți și să scrieți vreun mesaj și să rămâneți în pom așa? Să ai dubii dacă ai adresat sau nu mesajul unei ființe cuvântătoare?

De ce nu există la mulți doctori o împletire armonioasă între calitatea de om empatic și profesia de medic? Probabil că pe unii, odată cu profesia pe care ați dobândit-o prin ani de muncă, aveți și veleități de semizei.

Practic, pacientul este un milog care aduce ofrande și îngenunchează în fața altarului pe care stă diploma ta. Umanitatea și compasiunea ta unde sunt? Sunt ascunse în spatele altarului, sub jilțul pe care stai, unde sunt?

De ce ai ales această profesie? Dacă tu ca medic nu îi răspunzi unei mame și o lași așa în ceață, ce se înțelege din asta? Mai rău doctore, dacă ești și tu părinte, cum poți să nu simți grija unei mame și o ignori?

Ce ai jurat tu doctore cu ani în urmă? Ce și pe ce ai jurat, că pe noi ne-ai înjurat. Da, cum unii aveți orgolii de doctor și noi pacienții avem o demnitate și așteptări!

Ce suntem pentru tine doctore? O masă amorfă de insecte tărâtoare, înțepătoare, borătoare, zgomotoase care nu îți dau liniște?

Ce suntem pentru tine doctore atunci când critici un pacient cu colegii tăi? Atunci când îl critici și râzi de el de față cu alți pacienți? Cum se simt aceștia?

Ai impresia că noi nu putem simți, observa lumea din jurul nostru dacă nu ne atârnă diplome de medic pe pereți? Este o profesie importantă și nobilă dar în lumea asta mai sunt și alți profesioniști din alte domenii.

Sunt oameni care îți construiesc casa, îți fac drumurile, îți apără drepturile, sau care chiar îți desfundă țevile și multe altele. Poți tu doctore să trăiești fără această simbioză? Să fii separat sufletește de oamenii care de voie de nevoie îți devin pacienți la un moment dat?

A nu fi medic și a avea altă profesie, echivalează din start cu a fi mai puțin important? Te rog eu doctore, nu face greșeala pe care o fac mulți colegi de-ai tăi, adică să te dezumanizezi!

Te rog doctore, nu îți face colegii de bună-credință de rușine și nici profesia! Printre cei ca tine sunt doctori dedicați, săritori și ajung să sufere din cauza ta!

Oamenii simpli, umili muritori, ajung să îi judece pe cei buni și sufletiști. Ajung să le aloce din start eticheta de aroganți, șpăgari și insensibili. Nu e drept pentru colegii tăi! Nu le face și lor rău, te rog!

Doctore daca ești și tu parinte, ce exemplu le vei da alor tăi? Copilul tau are noroc cu tine pentru că știi ce ai de făcut. Ce să zic, copiii noștri au ghinion, că noi nu știm ce să facem. Nu avem pregătire medicală. De aceea doctore, cerem ajutorul! Nu ți-am deranja măria ta atotputernică dacă am ști ce să facem.

Mulți doctori ne judecă pe noi pacienții, că stăm să îl întrebam pe Dr. Google atunci cand avem o problemă! Suntem noi, unii! Unii ce simt frica de tine și rușine dacă îndraznim să îți pierdem timpul cu intrebări. Atunci, folosim ce avem la dispoziție – Internetul.

Un efect al consultării Dr-ului. Google este cauzat de zidul pe care voi l-ați creat. Nu voi toți. Unii dintre voi. Nu bag toți medicii în aceeași oală, cred că s-a înțeles.

Ați ridicat un zid între voi și pacient. Mulți sunteți aroganți, îi vedeți pe pacienți ca pe niște proști. Nu vă modulați tonul, atitudinea, nu vă pasă cum transmiteți mesajul.

Uneori îi băgați pe oameni în sperieți cu diagnostice pe care le comunicati sec si lipsit de empatie.

Da, știu nu aveți timp să vorbiți altfel, să îi povestiți omului diagnosticul cu prinți și zmei.

Nimeni nu va cere luna de pe cer! Dar puteți ajuta omul să găsească un orizont. Săracul om nu trebuie să orbecăie prin întuneric, ceață, fum către ultima licărire de suflare.

Pentru unii dintre voi, fiecare om e un alt caz. Pentru familia lui, el este totul. Poate și cei dragi vouă pentru voi, nu?

Nu îți face colegii și profesia de rușine, doctore, tu un anume doctor! Te vom evita cu toții. Asta îți dorești? Să nu te mai bâzâie nimeni? Așa erai și la începutul carierei tale? Mă îndoiesc.

Îți place să stai în jilț și să iți contempli diplomele de pe perete? Ai tot ce îți trebuie. Poți să trăiești și fără obiectul muncii – pacientul. Oricum, pentru el nu vei mai exista. De parcă ți-ar păsa ție de asta.

Ca om și profesionist ai văzut ce minuni fac recomandările? Omul te place, le vorbește altora despre tine și devii ca o icoană pentru restul. Tu nu vei mai putea avea parte de acest statut. Îți spui că are balta pește. Are. Până la un moment dat.

Ai avut noroc că nu te-ai nimerit printre doctorii care au ajuns să spele wc-urile străinilor. Ai avut șansa să poți profesa și să nu îngroși rândul șomerilor. Ai avut șansa să nu sprijini ziduri în rezidențiat și ai învățat meserie.

Te-ai ajuns acum? Te dai inabordabil și te simți important în fața pacientului? Importanța ți-o oferă pacienții care îți remarcă profesionalismul, dedicarea și calitățile sufletești.

Doctore, tu! Nu, nu vorbesc de îngerii în halate albe ci tu cel care crezi că ești mai presus… Te-au școlit cărțile, profesorii, anii de practică dar pentru a simți lumea din jur ca un om, cine te-a școlit? A fost cineva?