Pentru mulți, a fi și a gândi diferit înseamnă de fapt că ești un inconștient.

Ei bine, o parte de adevăr este.

Un „diferit” autentic nu a fost conștient de faptul că nu era precum restul. Era pur și simplu așa, în firescul lui.

Reacțiile celor din jur poate să-l fi făcut să-și pună întrebări despre normalitatea lui. Ulterior și el despre a lor, desigur.

El:

A învățat să țină cont de tot ce simte;

A învățat să aline când trebuie să dea și de pământ cu cine este nevoie; nu mai pretinde că e  „Zen”.

A-ți menține calmul la suprafață, se alimentează butoiul cu pulbere de pe dinăuntru. Nu mai e cazul lui.

A învățat să nu mai fie supărat pe viață și a ales să spargă o farfurie ca mai apoi să zâmbească din nou;

A învățat să bată câmpii atunci când nu exista soluții pentru un ceva, pe care nici pământul nu-l mai astupă;

A învățat să se retragă din tot ce nu-i mai este de folos și îi poate face rău;

A învățat multe și încă învață. El realizează faptul că este diferit și în cele mai multe situații, imperfect dar n-are motiv de îngrijorare. Sunt alții ce dau lecții despre (im)perfecție.

Este conștient de toate acestea și îi pare rău de multe. Poate pentru că n-a reușit să ofere mai mult unei lumi care primește din ce în ce mai puțin.

Peste tot e prea puțină visare, bucurie și ca urmare, prea multe flori stau lângă figuri semețe de marmură, granit, mozaic sau lemn. Toate sunt înțepenite-n timp și spre a le căror direcție ne îndreptăm cu toții mai devreme sau mai târziu.