Autism - fonduri

Părinții speciali, dacă nu pot fi convingători, nu atrag fonduri. Prin urmare, au nevoie de ajutor. Le-ar trebui un agent de vânzări, dacă ar fi sa căutăm la prima vedere în nomenclatorul de meserii. Pentru acest domeniu, este numit un Fundraiser. Cel care crește - to raise, fund - fonduri. El trebuie să își aducă toata puterea de convingere în scopul strângerii de fonduri. „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană. Fii profesionist, ce dracu'!” Nae Caranfil, Filantropica.

Este un domeniu cu o abordare specifică dar cu un punct comun cu serviciile, produsele de larg consum, din pacate. Trebuie sa știi să te vinzi.

În lumea asta, e important să demonstrezi de ce cazul tău, dintre atâtea cazuri, merită finanțare. Cum te simți că banii obținuți pentru terapiile alor tăi, au luat șansa unor cazuri poate mai grave?

Nu ai ce să simți, îți pare rău dar te interesează ca ai tăi sa fie bine. Nu e treaba ta cu ce au alții. Așa gândesc și cei care trec mai departe de postările tale cu formulare. Pe de altă parte, unele anunturi parcă sunt surori cu frații din bisericile diferitelor culte. Expunere mare, insistență, cultul „suntem o familie”. Întâlnești pe nimeni care vorbește despre nimic și toată lumea-i amabilă și zâmbitoare. Toată lumea are țeluri înalte și așa mai departe. Aceste anunțuri atrag respingere din start sau oi fără cioban, depinde.

Oamenii au viețile lor. Se gândesc „ce treabă am eu?” Au gânduri poate ca „iar am uitat să plătesc factura”, „să nu uit să trec pe la magazin după ce ies de la lucru”. Înțelegi, da? Prea puțin dau, pentru că fiecare are grijiile lui.

E ca un efect al trecatorului ce nu trebuie să îl critici dpv al eticii, in situația dată. De ce? Pentru că și tu, în a te promova să obții fonduri pentru cazul tău, duci la pierderea altuia. Nu putem fi uși de biserică și vitralii luminoase, oricât ne-am dori.

Nu te mai plânge și nu mai posta că doar atât s-a strâns. Nu în speranța de a declanșa culpa cititorului, care dădea acolo și el scroll pe rețelele sociale.

Asta este iluzia noastra a părinților cu copii speciali. Că suntem și noi speciali față de alții. Fiecare are dificultățile lui. Pentru unii par mai ușor de trecut, pentru alții mai puțin. Nu știm ce a fost și ce este în viața nimănui cu sau fără cazuri sociale. Nu știm cum l-a influențat ca individ și de ce a ales una sau alta.

Nu trebuie ca nimeni să se dea la concurs cu careva. De asemenea, în rezolvarea unor probleme de oricare natură, de zi cu zi, nu trebuie defilat cu cazul tău ca să ai trecere în direcția dorită. Asta oricum va irita la un moment dat. Atunci, mila de care zici că n-ai nevoie dar de ale cărei beneficii materiale nu plângi când le obții, poate vira către respingere. Mare grijă!