Mândrul leu. Nu mai dă doi bani pe tine!

Mândrul leu cu jungla sa stufoasă, n-a avut dintodeauna ce și-a dorit.

Când toate creaturile și însăși propria suflare i se supuneau lui, el a simțit că devine foarte important.

A început cu acte demonstrative de dărnicie. De multe ori nu dădea doi bani pe micile vietăți care i se închinau și erau supuse lui. Uneori din frică, alteori din prostie.

El râdea de bietele prostănace. Le-a pus masa să aibă cu ce se înfrupta prăpăditele. Masa umilinței.

Maiestuos și pe culmea gloriei, spunea ce dorea. De săracele animăluțe ce să zic, glumea leul pe seama lor cât era-n lună-n și stele. Doar le-a pus bucate alese pe masă și acum trebuiau să-ndure accesul maiestuos al Coamei.

Trebuiau să-ndure și privirile disprețuitoare ale aghiotanților leului care-și obțineau simpatii prin umilirea altora. Să-ndure horcăitul auditoriului jalnic, ce râdea la comandă și unde liantul dintre ei și leu era răutatea pură.

Cu toate astea, cu cât de maiestuos, vorbăreț este leul, în aceeași măsură sau peste, devine tot mai ascuns. N-a avut ce are acum, n-a mai trăit așa cum trăiește acum și pentru asta ii este cam frică.

El arată dărnicia tuturor dar îi e frică să nu-i ceară vreun supus ceva. Totuși, pe lângă frică, mândria e mult mai mare.

Dacă e să-ți ofere ceva, îți reamintește des, de tot ce a făcut pentru tine. Are darul rememorării selective că altminteri, ce-i legat de părțile lui mai puțin bune… uită. Își amintește doar ce crede că face bun.

De jos, a urcat printr-o ironie și un cumul de întâmplări, de care a profitat. Dacă nu profita el, altul îi lua locul. Așa-i în natură!

Leul cu coama sa impunătoare, în caz că se-ntâmpla să ai mare nevoie de el, se făcea că nu te aude. Nu are vreme, n-are cum și alte scuze. Cândva avea să-ți ofere un pic din răgazul lui.

Nu mai dă doi bani pe tine, nu-i mai ești de folos. Se descurcă și singur acum.

Schimbă prietenia cu tine pe te miri ce, în funcție de interese. Lucrurile se schimbă de multe ori!

Leul este în împărăția lui, cu dobitoacele sale, cu Coama lui. Au fost ani în care a dus-o bine.

Poate ani în care răul se mai apropia de el sau care-l dărâmau cu totul. Erau anii în care cei mici care deveneau puternici și își încercau șansa la tron. Odată, unul a reușit.

Atunci, Leul și-a șters coama de noroi, și-a pansat rănile și a căutat refugiu altundeva.

Bietul leu a pierdut totul. Te caută și speră să-l ajuți. Îți arată recunoștința pentru puținul dat și e binevoitor cu tine.

Vor fi mereu lei, când au puteri și viitoare pisicuțe, când nu mai au nimic. Se vor juca cu ghemul de lână, vor alerga după hârtiuțe, o să vâneze muște și apoi o să miaune la ușă după mâncare, așteptând cumințele după stăpân.

Așa-i peste tot… unii trebuie să aibă stăpâni că altminteri, va fi de rău dacă au puterea-n mână. Dacă nu e prea mult rău… deja.