Obișnuința abuzului emoțional

Obișnuința de a îndura abuzuri emoționale repetate și de a refuza ajutorul este una dintre cele mai mare poveri sufletești. Poveri despre care mereu cei abuzați, refuză să vorbească și să ia măsuri. Din frică sau ca metodă de adaptare la stresul avut, ajunge să-i ia partea abuzatorului.

Am văzut prea multe abuzuri suportate de cei cândva dragi, celor dragi mie sau ție. De fapt, astea-s printre cele mai frecvente conjuncturi în care abuzul apare, nu? De ce? Pentru că e voie, pentru că „suntem între noi” și ne permitem.

Este un om slab și știe prea puține despre lumea din jur. Cu toate acestea, el, abuzatorul, se erijează în dascălul sever care rupe rigla de catedră sau de fundul tău, pentru a se impune.

Este dascălul care te scoate la lecție și indiferent de cât te-ai strădui, îți va spune cât de mic și nesemnificativ ești tu ca elev. De fapt, tu ca ființă umană. Soluțiile propuse de cei dragi pentru victimă sunt prea concrete(drastice). De cele mai multe ori, abuzatul nu este de acord cu aceste soluții, evită să primească ajutor.

În fine, hai să facem o mică incursiune spre „umbralul” abuzatorului și abuzatului. Fără să te superi, îți voi spune totul. Așa, cu cuvintele mele… dascăle!

Fiecare are dreptul să încerce să-l abuzeze emoțional pe celălalt. Este un sentiment foarte eliberator și de triumf asupra neajunsurilor, numai de el știute. Cât tolerează abuzatul? Aici e problema! Se știe că abuzatorul încearcă să-ți reducă cercul de prieteni și vrea să te izoleze de restul ca să te controleze mai mult.

Vrea să te facă să te simți mic. Se simte bine ca tu să fii subiectul criticilor lui. Tu să fii sacul său de box. Mă rog, exemplele pot continua. Găsiți și pe net, în diverse articole, principalele trăsături de caracter ale abuzatorului și tipuri de comportament. Nu mai stau să le enumăr.

Haideți să deschidem o altă ușă a castelului în care viețuiește abuzatorului… respectiv cea de la subsol. Da, contrar aparențelor, lui îi place să locuiască la subsol. Nu a avut o viață tocmai ușoară, s-a mulțumit cu puținul vieții, s-a chinuit cum numai el știe și mai mult de subsol nu urcă.

El nu vrea să fie singur în acest chin. Vrea să fii și tu acolo cu el, în subsolul lui. Cum? Prin procesul de înjosire, evident. Ca să ajungi la subsol, te poți împiedica pe scări, fără să-ți dai seama.

Te aduce în stadiul în care ajungi să te simți vinovat și dacă-i întâlnești privirea, dacă respiri, dacă te comporți omenește. Fără motiv.

Te simți stingher în propria locuință și cauți să faci tot posibilul să-l deranjezi cât mai puțin. Unii sunt stăpâni pe casă „și-și permit” să-i abuzeze emoțional pe cei cu care locuiesc. Totuși, mai sunt și unii pe care îi iei din milă sub acoperișul tău. De aceia să te ferești. În timp, mai milă îți va fi de tine.