Și pe mine

Sindromul „Și-pe-mine!”

Povestește cineva ceva, undeva în grupuri de discuții. Îți vine cuvântul. Vorbești ce ai de vorbit. La încheierea „cuvântării” tale, cineva te pândește cu puncte de vedere, sfaturi și dojană părintească.

O persoană străină și totuși atât de apropiată grație contextului care v-a adus aproape, ia cuvântul ca să-ți servească o replică de fapt. „Ridica” 2 degete sus și începe.

Sub masca lui „știi, ai o problemă, ar trebui să o rezolvi”, „vezi că ești prea”, aceasta persoană de fapt lovește. E o lovitură social acceptată. Începe cu „nu știu, nu mă pricep, doar zic” și apoi iar „trage” cu ce îi face ei bine să tragă.

„Știi, și eu am trecut prin nu știu ce și nu dramatizez. „Și eu am”, „și pe mine...” Cum spuneam, am denumit Sindromul „Și pe mine!”. Ți se dă cuvântul, păi spui ce ai de spus și da, poate să scârțâie timpanele altora. Asta e. Suntem cum suntem cu bune și rele. Dar lasă-l pe celălalt să fie cum nu vrei tu.

Sindromul „Și-pe-mine” poate să aibă multe cauze. Cu toate acestea au manifestări asemănătoare - la alții, la noi, în orice moment.

Cam cum este „și pe mine” in manifestare:

• Categorisești omul și îl reduci la ce îți este ție de fapt lesne, ca să-l poți înțelege („ești așa că ești din zodia...”, „din familie înseamnă că ți se trage”, „e, dacă ai avut nu știu ce, de aia ești așa” etc).

• Nu acorzi importanță trăirii celuilalt pentru că tu ai trăit ceva mai neplăcut decât el.

• Judeci modalitatea de adaptare a celuilalt care a avut probleme similare cu ale tale sau mai ușoare, din prisma propriilor filtre mentale.

• Compararea problemelor celui căruia te adresezi cu ale altora. Dacă nu ai tu cele mai grele probleme cu care să „defilezi”, începi cu exemple de-ale altora. Spui că acela a pățit nu știu ce și „uite că s-a descurcat, acum e bine”.

• Sentimentul de mândrie personală și superioritate asupra celorlalți care s-au dovedit a fi mai vulnerabili în fața problemelor comparativ cu tine.

• Începi să dai sfaturi - nesolicitate și pe ton nepotrivit.

• Neutilizarea empatiei. Persoana ce tocmai a vorbit resimte anumit reacții emoționale atunci când „dezgroapă” ceva delicat despre sine. Aceasta are nevoie de cuvinte potrivite sau DOAR de ascultare.

• Absența voinței de o conectare interpersonală firească. Lipsește voința pentru efortul mental de a nu eticheta, judeca suferința celuilalt.

• Impulsivitate - nevoia de a reacționa imediat. Un ton mai înalt, mai precipitat și dojana ta au o viteză mai mare decât propriul ritm al gandirii

• Toleranță scăzută în fața diversității. Foarte simplu și rapid, „taxezi” orice e diferit de ceea ce crezi tu că trebuie să fie.

• Dificultate în procesul de testare a realității. Această persoană nu realizează că are nevoie de ajutor. Din prisma ei, ceilalți trebuie „văzuți” de cineva. Are sentimentul de autosuficiență în raport cu toate dificultățile pe care le au alții.

• Spune că are slăbiciunile ei dar doar de imagine. Folosește asta ca liant social. Are metode de copiere a comportamentului celor din încăpere pentru a-și asigura apartenenta la acel grup.

Cauze: foarte diverse. Ceea ce suntem și efectele pe care le creăm în jur depind de solul mai arid sau mai fertil din care am apărut și în care ne-am format și Deformat ulterior.