Sinucidere, tabloul post-suicid: Popa nu face slujbă, societatea condamnă, statul cere dări (taxe cimitir și altele), pompele funebre, ,,pompează”  prețul pentru serviciile lor, cheltuieli cu priveghi, pomeni, bani de judecată pentru moșteniri(dacă-i cazul) etc.

Rudele, prietenii se îneacă în lacrimi apoi se acuză reciproc și într-un final, când cu toții se mai liniștesc, spun: „Dumnezeu să-l ierte!”

Nu ținem cont deloc de faptul că mulți dintre noi suntem tot sinucigași (chiar dacă nu avem curaj să ne aruncăm în fața trenului, să luăm otravă sau „să planăm” prin aer).

Tristețea, furia, ura, invidia, răutatea și alte cele, fac enorm de mult rău. Prin toate acestea, slăbim rezistența organelor noastre și lăsăm loc bolilor aducătoare de eternitate să se instaleze. În funcție de puterea pe care o ,,investește” fiecare în propriul necaz, așa se „ajustează” și forța de autodistrugere a propriei ființe. Din păcate la unii, această forță e colosală.

Cunoaștem toate astea și totuși o facem cu voia noastră. Și sinucigașul clasic face la fel, doar că totul e mai rapid. În rest, nicio diferență și nimic de condamnat. Au ales.

Noi putem de asemenea să facem alegeri cât nu e prea târziu. Să nu ne mai sinucidem prin otrava propriilor gânduri, să lăsăm viața să decurgă în ritmul său! Ușor de zis, știu! Va fi doar mai greu de dus ulterior sau nu va mai fi nevoie de nimic.