Tenebrele emotivității. Cauze și efecte

Emotivitatea a avut și continuă să aibă un impact negativ asupra multor persoane. Aceasta se traduce prin lipsa încrederii în propria persoană, teama de evaluările negative ale celorlalți și teama de necunoscut.

O altă problemă în ceea ce privește emotivitatea este existența unui paradox în modul de manifestare al acesteia. O să numim acest fenomen în felul următor: Paradoxul emotivității.

Prima situație.

Așa cum știm, într-o situație anume, un emotiv are tulburări de atenție, își organizează și își exprimă greu ideile, vorbește numai când este nevoit (sau nu vorbește deloc). Este ezitant în a răspunde la întrebări sau/și probabil, de emoție, dă răspunsuri ce nu au legătură cu întrebarea pe care i-a adresat-o interlocutorul.

Este o situație neplăcută pentru emotiv mai ales că, întâmpină și diverse reacții neplăcute la nivel somatic: probleme de respirație, accelerare a pulsului, tremor, palpitații, transpirație în exces, furnicături, amețeli, încețoșarea privirii, gol în stomac, senzație de vomă și multe altele.

În cea de-a doua situație, la unele persoane, emotivitatea se manifestă prin accelerarea fluxului ideativ, repezeală, logoree, agitație psihomotorie(nu are stare, gesticulează în exces, dă din picior, își freacă mâinile, etc). Are impulsivitate (nu are răbdare, vorbește neîntrebat și peste interlocutor, acaparează cu totul conversația, tinde să ridice tonul și uneori devine caustic în replici) ajungând practic să-i agreseze pe cei din jurul lui.

În această situație, există de asemena reacții la nivel somatic dar nu atât de numeroase și intense.

Toate aceste reacții (descrise în situația nr.2) se datorează faptului că, emotivul vrea să grăbească totul pentru a ieși mai repede din situația anxiogenă, spre a-și redobândi starea de confort emoțional.

Soluții pentru rezolvarea problemei emotivității sunt destul de puține însă acest lucru nu trebuie să-l descurajeze pe emotiv.

Acesta trebuie să țină cont de faptul că, insuccesul său în a rezolva problema emotivității se datorează timpului investit inutil în ruminații de tot felul. Chiar de absența voinței în a-și conștientiza propriile conflicte interioare și a curajului de a lupta cu propriile sale temeri. Într-un cuvânt, totul depinde de fiecare persoană în parte.

Este totuși păcat ca, energia psihică a emotivului să fie direcționată greșit, cauzându-i tot felul de stări neplăcute. Forța cu care emotivul se autodistruge ar putea la fel de bine, să-i fie de folos în scopuri bune, să se optimizeze și să fie așa cum își dorește.